Grevă istorică a unor avocaţi din Marea Britanie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Grevă istorică a unor avocaţi din Marea Britanie

La Londra, sute de avocaţi în robă neagră şi cu perucă albă s-au strâns în faţa Tribunalul Penal Old Bailey în timp ce mulţi dintre confraţii lor au procedat la fel în întreaga Anglie şi Ţara Galilor.
Ei au manifestat pentru a denunţa intenţia Guvernului premierului conservator David Cameron de a reduce până în 2018-2019 cu 220 de milioane de lire sterline (265 milioane de euro) bugetul pentru ajutorul jurisdicţional. Acesta se ridică la două miliarde de lire sterline şi finanţează asistenţa juridică pentru persoanele care nu-şi pot finanţa apărarea.
Guvernul britanic, angajat într-o politică de austeritate drastică, a anunţat necesitatea de a face economii suplimentare de 25 miliarde de lire sterline după alegerile din 2015. Acesta a argumentat că sistemul de ajutor jurisdicţional al ţării este cel mai scump din lume.
Unii avocaţi estimează că, în ce-i priveşte, respectivele reduceri bugetare le vor reduce onorariile cu 41%.
Cu toate acestea, Ministerul Justiţiei apreciază că cheltuielile pentru ajutorul jurisdicţional plătite avocaţilor rămân foarte generoase.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro