Grupul Pic a disponibilizat aproximativ 1.500 de angajaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Grupul Pic a disponibilizat aproximativ 1.500 de angajaţi

În acest sens, PIC a iniţiat un plan ce cuprinde o serie de măsuri de schimbare legate de restructurarea operaţiunilor, eliberarea de lichidităţi, restructurarea personalului şi reducerea costurilor. Acest plan a fost discutat deschis cu toate părţile implicate, incluzând angajaţii, autorităţile fiscale şi principalele bănci comerciale", a declarat general managerul diviziei de hipermarketuri din cadrul PIC, Dragoş Stancu. De asemenea, reprezentanţii grupului au precizat că, pentru acest an, nu mai sunt planificate alte concedieri de personal, însă, dacă va fi cazul, în funcţie de evoluţia pieţei, vor fi luate în calcul noi măsuri de reducere a numărului angajaţilor.

Grupul de firme PIC administrează o reţea de 5 hypermarketuri în Brăila, Piteşti, Craiova, Călăraşi şi Oradea. Compania a raportat pentru 2008 o cifră de afaceri de aproximativ 600 milioane lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro