După canicula de sâmbătă şi ploaia torenţială din noaptea de sâmbătă spre duminică, în ziua de duminică n-a fost nici arşiţă şi nici n-a mai plouat, astfel că enoriaşii care au ţinut să participe la hramul Mănăstirii "Naşterea Sf. Ioan Botezătorul", de lângă Măxineni, au avut parte de o vreme aproape ideală. Peste o mie de oameni au mers aproape de malul Siretului, acolo unde este situată mănăstirea voievodală, pentru a participa la slujba oficiată, ca de obicei, de Înalt Prea Sfinţitul Casian Crăciun, arhiepiscopul "Dunării de Jos". Alături de acesta a slujit şi Preasfinţitul Mihail, episcopul românilor ortodocşi din Australia şi Noua Zeelandă. Originar din localitatea Matca, judeţul Galaţi, înaltul prelat se află în ţară zilele acestea şi a onorat invitaţia primită de la ÎPS Casian Crăciun, de a participa la hramul Mănăstirii Măxineni.
Slujbele au început de dimineaţă, la ora 7.00, cu Sfânta Agheazmă, iar Sfânta Liturghie a fost oficiată de la ora 8.30. Cu ocazia hramului, la mănăstirea de lângă Măxineni au fost aduse, din Grecia, moaştele Sf. Ierarh Nectarie de Eghina. La agapa de după slujbe, toţi cei prezenţi au primit câte o porţie din peştele preparat de călugării mănăstirii.
Important este că, după ani de zile de strădanii, restaurarea vechii biserici voievodale este aproape gata. Interiorul a fost finalizat până la stadiul de tencuială, iar exteriorul se află într-un stadiu foarte avansat. Două din cele trei turle au fost dezvelite dintre schele şi demonstrează faptul că procesul de restaurare se află pe calea cea bună. După cum v-am mai informat, biserica a fost ctitorită de voievodul Matei Basarab, la anul 1637, iar din acele vremuri până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza a fost un important centru spiritual, întrucât era situată la zona de graniţă dintre Ţara Românească şi Moldova. În timpul primului război mondial, în 1917, lăcaşul a fost afectat de luptele de pe frontul Măxineni - Nămoloasa, apoi a urmat o lungă perioadă de părăsire. Mănăstirea a prins din nou viaţă după 1990, când a început un îndelungat proces de reconstrucţie. Din 2007, cu ajutorul unor fonduri primite de la Ministerul Culturii şi Cultelor şi Consiliul Judeţean Brăila, pe ruinele vechii biserici voievodale a început procesul de restaurare şi consolidare.
Ieri, după ce a oficiat Sfânta Liturghie, ÎPS Casian a ţinut, în interiorul bisericii reconstruite, o mică slujbă de pomenire a ctitorilor mănăstirii. După acest moment, arhiepiscopul Dunării de Jos şi-a invitat oaspetele din Australia la o poză de grup. Cu biserica înconjurată de schele în fundal, înalţilor prelaţi li s-au adăugat toţi preoţii prezenţi la hram, dar şi o parte din credincioşii care asistaseră la slujbe. "Să vină toată lumea lângă noi şi să păstrăm acest moment în amintire. Cu ajutorul lui Dumnezeu, la anul pe vremea asta, schelele vor fi date jos, iar biserica din spatele nostru îşi va arăta adevărata frumuseţe", a spus ÎPS Casian Crăciun.