Din nou 15 ianuarie, zi sinonima cu Mihai Eminescu. Din nou spectacole, serbari, din nou "Ce te legeni codrule", "Pe linga plopii fara sot" sau "Somnoroase pasarele", referate despre copilaria lui, poezia lui, viata lui, in care se trece fugar peste activitatea de publicist si se insista asupra operei poetice. Momente plictisitoare, care in nici un caz nu te apropie de spiritul eminescian.
Departe de mine gindul de a contesta meritele Romanului Absolut, asa cum il numea Petre Tutea, in lirica romaneasca, dar daca tot am prezentat in ultimii 50 de ani doar aceste aspecte romantice, ar fi cazul sa aprofundam TOT ceea ce ne-a lasat, si poeziile sale interzise, si publicistica sa.
Cercetatorii s-au aplecat si asupra acestei parti a operei sale, pentru cine este interesat se gasesc informatii, dar in scoli, institutii de cultura si de educatie se cultiva prea putin acest spirit liber al lui Eminescu, spirit la care, sint convinsa, liceenii de azi ar adera cu tot sufletul pentru ca s-ar regasi in el. Pe Eminescu nimic nu l-ar fi putut face sa sustina ceva sau pe cineva impotriva convingerilor sale numai pentru ca asa i-ar fi cerut conducerea ziarului sau diferite alte interese, considera cercetatorul Valeriu Rapeanu. Citi elevi stiu aceste lucruri, ii cunosc opera, i-au studiat-o si i-au inteles-o? Pentru multi Eminescu inseamna doar "Ce te legeni codrule?" sau "Mai am un singur dor", dar ceea ce se vede in aceasta zi de 15 ianuarie este doar imaginea unui vesnic indragostit care traia intr-o lume a lui, rupta de realitate. Inca se mai vehiculeaza ideea ca Eminescu a innebunit, din cauza sifilisului, desi au fost cercetatori care au acreditat ideea ca, de fapt, Eminescu nu a fost altceva decit o victima politica.
Stilul sau direct, fara edulcorarile folosite de confratii sai, i-a adus oprobriul cercurilor politice. Nu ierta pe nimeni, avea o popularitate de invidiat si acest lucru i-a speriat pe politicienii care nu aveau nevoie de un ziarist nobil, patriot, idealist si sincer. Inlaturarea sa directa si evidenta nu era posibila, asa ca unii cercetatori sint de parere ca fabricarea "nebuniei" a reprezentat atunci singura optiune. Maiorescu reuseste sa dea lovitura de gratie lui Eminescu, la sfirsitul anului 1883, cind publica un volum de 64 de poezii eminesciene, toate romantice si dulci, care pun in lumina doar vesnicul indragostit. Specialistii considera ca abilitatea sa a fost extrema, aceste poezii fiind menite sa distruga imaginea unui Eminescu nationalist, adversar de temut al liberalilor, teroretician genial al problemelor societatii romanesti, patriot complet. Astfel, Maiorescu reuseste sa scindeze opera eminesciana, limitind-o la poezie. Din acel moment, Eminescu este cunoscut de toata lumea drept "marele poet", "poetul national al Romaniei", stergindu-se aproape complet opera sa ziaristico-politica, la fel de valoroasa si bogata ca si cea poetica. Comunistii in nici un caz nu aveau nevoie de un Eminescu virulent, un exemplu de opozitie, de razvratire.
Dupa 20 de ani de la Revolutie, imaginea eminesciana este inca tributara acestei scindari facute de Maiorescu, iar eu astept cu nerabdare momentul in care profesorii, autoritatile, ni-l vor da inapoi pe marele ziarist Mihai Eminescu.
Departe de mine gindul de a contesta meritele Romanului Absolut, asa cum il numea Petre Tutea, in lirica romaneasca, dar daca tot am prezentat in ultimii 50 de ani doar aceste aspecte romantice, ar fi cazul sa aprofundam TOT ceea ce ne-a lasat, si poeziile sale interzise, si publicistica sa.
Cercetatorii s-au aplecat si asupra acestei parti a operei sale, pentru cine este interesat se gasesc informatii, dar in scoli, institutii de cultura si de educatie se cultiva prea putin acest spirit liber al lui Eminescu, spirit la care, sint convinsa, liceenii de azi ar adera cu tot sufletul pentru ca s-ar regasi in el. Pe Eminescu nimic nu l-ar fi putut face sa sustina ceva sau pe cineva impotriva convingerilor sale numai pentru ca asa i-ar fi cerut conducerea ziarului sau diferite alte interese, considera cercetatorul Valeriu Rapeanu. Citi elevi stiu aceste lucruri, ii cunosc opera, i-au studiat-o si i-au inteles-o? Pentru multi Eminescu inseamna doar "Ce te legeni codrule?" sau "Mai am un singur dor", dar ceea ce se vede in aceasta zi de 15 ianuarie este doar imaginea unui vesnic indragostit care traia intr-o lume a lui, rupta de realitate. Inca se mai vehiculeaza ideea ca Eminescu a innebunit, din cauza sifilisului, desi au fost cercetatori care au acreditat ideea ca, de fapt, Eminescu nu a fost altceva decit o victima politica.
Stilul sau direct, fara edulcorarile folosite de confratii sai, i-a adus oprobriul cercurilor politice. Nu ierta pe nimeni, avea o popularitate de invidiat si acest lucru i-a speriat pe politicienii care nu aveau nevoie de un ziarist nobil, patriot, idealist si sincer. Inlaturarea sa directa si evidenta nu era posibila, asa ca unii cercetatori sint de parere ca fabricarea "nebuniei" a reprezentat atunci singura optiune. Maiorescu reuseste sa dea lovitura de gratie lui Eminescu, la sfirsitul anului 1883, cind publica un volum de 64 de poezii eminesciene, toate romantice si dulci, care pun in lumina doar vesnicul indragostit. Specialistii considera ca abilitatea sa a fost extrema, aceste poezii fiind menite sa distruga imaginea unui Eminescu nationalist, adversar de temut al liberalilor, teroretician genial al problemelor societatii romanesti, patriot complet. Astfel, Maiorescu reuseste sa scindeze opera eminesciana, limitind-o la poezie. Din acel moment, Eminescu este cunoscut de toata lumea drept "marele poet", "poetul national al Romaniei", stergindu-se aproape complet opera sa ziaristico-politica, la fel de valoroasa si bogata ca si cea poetica. Comunistii in nici un caz nu aveau nevoie de un Eminescu virulent, un exemplu de opozitie, de razvratire.
Dupa 20 de ani de la Revolutie, imaginea eminesciana este inca tributara acestei scindari facute de Maiorescu, iar eu astept cu nerabdare momentul in care profesorii, autoritatile, ni-l vor da inapoi pe marele ziarist Mihai Eminescu.
