Iliescu, Corlatean si Diaconescu i-au vizitat pe social-democratii braileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Iliescu, Corlatean si Diaconescu i-au vizitat pe social-democratii braileni

Social-democratii braileni au fost, ieri, vizitati de liderii de la centru, in cadrul unei intruniri ce a avut loc la Casa Tineretului si a vizat pregatirea pentru campania electorala. Astfel, membrii PSD Braila au primit sfaturi, indicatii si directive de partid de la secretarul general al partidului, Titus Corlatean, de la vicepresedintele Cristian Diaconescu si de la presedintele onorific Ion Iliescu.
Cei trei le-au atras atentia social-democratilor braileni ca fac parte dintr-una din cele mai puternice organizatii din tara, care are considerabil de multi simpatizanti si ca ar trebui sa faca tot posibilul pentru a pastra acest avantaj. Totodata, li s-a adus in vedere PSD-istilor din Braila ca trebuie sa se concentreze pe cistigarea alegerilor locale si sa fie multumiti de faptul ca, cel putin la Consiliul Judetean, exista sanse foarte mari ca PSD sa iasa invingator. Astfel, vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu a subliniat ca la nivel central, presedintele PSD Braila, actualul presedinte al CJ, Gheorghe Bunea Stancu, are sustinerea conducerii si ca acelasi lucru ar trebui sa se intimple si la nivel local: "Imi permit sa va dau un sfat. Aveti un lider puternic, aici, la Braila si va sfatuiesc sa va unificati in jurul lui, pentru ca noi avem incredere in el si sintem siguri ca va cistiga CJ Braila pentru a doua oara. In ce priveste candidatul la Primarie, este treaba dumneavoastra sa va alegeti un candidat pe care il considerati potrivit. Telul PSD e sa cistigam cit mai multe primarii, consilii judetene si locuri de consilieri municipali, judeteni si locali, asa ca trebuie sa actionati cit mai bine", a mai adaugat Diaconescu. Acesta a mai precizat ca lista cu candidaturi va fi aprobata de catre Consiliul Executiv National pe data de 16 aprilie, asa ca, pina atunci, mai e timp sa se faca alegerile cele mai potrivite.
In ceea ce-l priveste, Titus Corlatean a tinut sa atraga atentia colegilor de partid ca adversarii politici folosesc metode mai putin ortodoxe de seducere a electoratului, lucru care trebuie taxat. Acesta s-a referit in mod expres la vizita prim-ministrului la Braila, pe care a catalogat-o drept pur electorala, dar efectuata pe bani publici: "Ne-am intersectat azi cu coloana oficiala a primului ministru, nici nu mai aveam loc de el. S-a folosit de masinile statului, benzina si oameni ca sa faca propaganda PNL. A folosit un program de dezvoltare, finantat tot din bani publici, ca element in campania lor. La fel a facut zilele trecute ministrul de interne, la Buzau. A venit cu masinile statului si a chemat la ordine toti primarii PNL din judet. Asta fac, isi fac campanie pe bani publici".
La rindul sau, presedintele de onoare al partidului le-a adus social- democratilor in atentie faptul ca trebuie sa se axeze in campania electorala pe doua lucruri, "mesaje simple si oameni de isprava": "Trebuie sa le spuneti clar oamenilor ce vreti sa faceti, ce puteti sa faceti, dar la modul simplu, corect, onest. Sa va asumati vina pentru ce nu ati facut. Si sa iesiti cu oameni de isprava, candidati credibili. Populatia, oricum, va face comparatie intre mandatele PSD si ce s-a intimplat acum, nici nu avem nevoie de o campanie prea elaborata". La finalul intrunirii, cei trei lideri centrali au raspuns intrebarilor membrilor prezenti la eveniment, intrebari ce s-au axat in general pe domeniile sanatate, invatamint si agricultura.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro