Inca o incercare de impacare intre Braila si Galati | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Inca o incercare de impacare intre Braila si Galati

Prefectul judetului, Mihaela Marcu, este increzatoare in faptul ca autoritatile brailene si galatene pot gasi resursele necesare de a se intelege, pentru a accesa fonduri si pentru a dezvolta aceasta zona. Aceasta a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa ca, cel putin din partea prefectului judetului Galati, Mihai Capra, a vazut deschidere in acest sens. Marcu a explicat ca la recenta intilnire de la sfirsitul lunii trecute, dintre prefectii din teritoriu si reprezentantii guvernului, a facut front comun cu Mihai Capra, pentru a-l convinge pe ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, sa prinda si Braila si Galati in planul de construire a unor noi sosele nationale: "Domnul prefect de Galati a facut front comun cu mine fata de o solicitare comuna, adresata ministrului Transporturilor, de a cuprinde si Braila si Galati in programul de construire a unor noi drumuri nationale. Noi am zis ca varianta cea mai buna ar fi pe la Drajna, dar vom vedea daca solicitarea noastra va fi aprobata. Oricum, am vazut ca e deschidere din partea prefectului de Galati si am stabilit in acest sens data unei prime discutii pe tema polilor de crestere economica regionali, din care Braila si Galati fac parte. Se va intimpla pe data de 18 februarie, la Braila". Mihaela Marcu a mai adaugat ca, de altfel, si primul ministru Tariceanu a dat dispozitie la Bucuresti ca in cadrul intrunirii cu ministrii, in special cu cel al MIRA, Cristian David, sa se discute despre cartierul rezidential dintre Braila si Galati. "Asa ca am stabilit aceasta intilnire la care sint invitati prefectul de Galati, presedintele CJ Galati, presedintele CJ Braila si prefectul Brailei, primarii... Vom vedea noi ce se va intimpla. Ca prefecti, avem oarecare prerogative de a exercita o persuasiune asupra presedintilor CJ, dar pina la urma sintem oameni si avem responsabilitati fata de semenii nostri, mai ales ca e vorba de lucruri care avantajeaza pe toata lumea". Intrebata daca exista sanse ca presedintele CJ Braila si primarul Galatiului sa se impace, Marcu a tinut sa precizeze ca, intr-un proces, partile pot renunta in orice moment, dar numai daca se vrea: "Procesul intentat de Prefectura Braila Primariei Galati a fost cistigat prin sentinta definitiva si irevocabila de Braila. Acum, oamenii de acolo trebuie sa devina cetateni ai comunei Vadeni si cu asta gata. In legatura cu procesul intentat personal de Stancu lui Dumitru Nicolae, care e penal, depinde numai de ei daca se inteleg".

Prefectul Galatiului nu e la fel de optimist

In ciuda declaratiilor optimiste ale prefectului de Braila, prefectul de Galati nu se arata la fel de increzator, acesta afirmind recent, in presa galateana, ca dorinta de a se realiza zona metropolitana Braila - Galati e numai la nivel declarativ: "Trebuie sa asezam din nou la aceeasi masa autoritatile locale din cele doua judete, pentru ca este pacat sa pierdem o asemenea oportunitate. Daca acest lucru nu va fi posibil, se va trece la o rezolvare pe cale centrala a problemei, prin modificarea legii. Toti spun ca sint de acord cu acest proiect, de realizare a zonei metropolitane, dar nu este adevarat. Nu se doreste un asemenea lucru, desi la nivel declarativ se afirma contrariul. Cred ca pina la alegerile locale nu se va face nimic pentru ca este si o chestiune electorala. Problema cartierului Cantemir a ajuns o exacerbare a unui nationalism judetean", a precizat Capra.
Ciudat e faptul ca, desi sustin ca sint de acord cu infiintarea unei zone metropolitane, reprezentantii braileni nu s-au prezentat la intilnirea organizata la sfirsitul saptaminii trecute la Brasov, de catre Ministerul Dezvoltarii Lucrarilor Publice si Locuintelor, tocmai pe tema elaborarii unui act normativ privind infiintarea zonelor metropolitane. "S-a stabilit constituirea unui comitet de initiativa pentru redactarea unei legi care sa prevada conditiile de functionare a unei zone metropolitane. Galatiul si-a luat rol de catalizator, de a culege aceste informatii, iar impreuna cu colegii de la Brasov sa inainteze acest act normativ catre Parlament dupa intilnirea care va avea loc pe 15 februarie, tot la Brasov. Propunerile vor veni din partea tuturor oraselor care au zone metropolitane, si anume Brasov, Cluj, Tirgu-Mures, Oradea, Iasi, Constanta, dar si din partea celor care intentioneaza sa infiinteze o astfel de zona", a declarat la momentul respectiv Costel Hanta, reprezentantul Primariei Galati la reuniunea de la Brasov. Acesta a mai adaugat ca toata lumea prezenta a ramas uimita de absenta brailenilor, desi acestia ar fi trebuit sa fie interesati de acest lucru: "De la Braila nu a venit nimeni, desi eu am sunat si la Primaria Braila, si la Consiliul Judetului, pentru a-i invita", a spus Costel Hanta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro