A innebunit lumea! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A innebunit lumea!

Mii de braileni se pensioneaza pe caz de boala. In evidentele Casei Judetene de Pensii (CJP) Braila figureaza, in prezent, aproximativ 13.000 de persoane care beneficiaza de pensii de invaliditate. Mai mult, conducerea institutiei a precizat ca aproximativ 30% dintre dosarele noi de inscriere la pensie sint cele de invaliditate. Afectiunile frecvente sint cele cardiovasculare si cele psihice. Au fost inregistrate si pensionari pentru afectiuni ale aparatului respirator, afectiuni digestive, TBC, boli endocrine si tulburari de metabolism. Conducerea Casei Judetene de Pensii considera ca sistemul de sanatate este responsabil de starea generala de sanatate a populatiei, din care rezulta atitia pensionari, medicii fiind cei care stabilesc faptul ca anumite persoane au afectiuni si nu reprezentantii sistemului de pensii. In ultima perioada, departamentul juridic al Casei Judetene de Pensii duce un adevarat razboi si cu consilierii locali de pe raza judetului Braila, care incaseaza atit pensii de invaliditate de gradul II, cit si indemnizatii de consilier, lucru care contravine legii. Stefan Sinpetru, director executiv al institutiei, ne-a declarat ca actualmente, virsta medie de pensionare este de 52 de ani.

Casa Judeteana de Pensii invinuieste cadrele medicale

Din cauza problemelor socio-economice, tot mai multi braileni cedeaza psihic sau se imbolnavesc de inima ori reusesc, prin diverse metode, sa fenteze sistemul si sa obtina astfel o pensie, un venit sigur pentru care nu trebuie sa munceasca. Numarul celor care beneficiaza de pensii de invaliditate este foarte mare. "Intre 25% si 30% dintre dosarele noi de inscriere la pensie sint pentru solicitarea unei pensii de invaliditate sau pe caz de boala. In tot judetul exista 12.505 persoane care beneficiaza de pensie de invaliditate. Dintre acestea 548 sint invalizi de gradul I, care au nevoie de insotitor, 6.104 au grad II de invaliditate, iar 5.943 sint incadrati in gradul III de invaliditate. Din totalul persoanelor care beneficiaza de o astfel de pensie, cel mai mare numar il reprezinta persoanele care sufera de boli cardiovasculare. Este vorba despre 98 de persoane numai in acest an. Pe al doilea loc sint persoanele cu boli psihice, in acest caz fiind vorba de 94 de persoane in 2008. Pensionarii de invaliditate se aseamana, in mare parte, cu beneficiarii platilor efectuate pentru concediile medicale. Spunem acest lucru deoarece, la fel ca in situatia concediilor medicale de pina-n ianuarie 2005, comisia de expertiza medicala de pe linga Casa Judeteana de Pensii nu are efectiv nici o posibilitate de a influenta in plus sau in minus numarul pensionarilor de invaliditate, deoarece bolnavii ajung in fata acestei comisii insotiti de o documentatie consistenta, constituita de catre reprezentanti ai sistemului de sanatate. Astfel, putem spune ca sistemul de sanatate este responsabil de starea generala a populatiei din care pot rezulta sau nu potentiali pensionari, acest sistem de sanatate fiind cel care stabileste ca anumite persoane au afectiuni din care rezulta pierderea capacitatii de munca si nu sistemul public de pensii. Pentru a judeca performantele unei comisii de expertiza dintr-un judet ar trebui sa ne raportam mai intii la performantele sistemului de sanatate din judet", ne-a declarat Stefan Sinpetru, director executiv al Casei Judetene de Pensii Braila.
In primele cinci luni ale anului 2008, au fost revizuite de catre comisiile de expertiza a capacitatii de munca, dosarele a 5.382 de persoane. Doar in cazul a 181 de persoane s-a constatat ca starea de sanatate s-a ameliorat, astfel incit au fost trecute intr-un grad inferior de invaliditate.


CASETA

Razboi intre consilierii locali pensionati pe caz de boala si CJP

Conducerea Casei Judetene de Pensii se afla in acest moment intr-un adevarat razboi cu consilierii locali pensionati pe caz de boala, cu gradul II de invaliditate, care vor sa beneficieze si de indemnizatiile ce se acorda in cadrul Consiliilor Locale. Reprezentantii Departamentului Juridic al institutiei au explicat consilierilor ca nu au drept de munca daca sint pensionari cu gradul II de invaliditate, dar deciziile acestora au fost contestate in instanta. "Legislatia este foarte limpede in aceste situatii, dar consilierii refuza sa inteleaga prevederile legii. Astfel, potrivit actelor normative in vigoare, exista 3 grade de invaliditate. Persoana care are gradul I de invaliditate si-a pierdut complet capacitatea de munca si autoservire, persoana care are gradul II de invaliditate si-a pierdut complet capacitatea de munca, dar si-a pastrat posibilitatea de a se autoservi, iar persoana care are gradul III de invaliditate are dreptul la munca si are si capacitate de autoservire. Ei bine, un consilier care are gradul II de invaliditate si a fost pensionat pentru afectiuni cardiovasculare, are o stare de sanatate foarte subreda. Cum poate organiza o campanie electorala sau cum poate rezista unei sedinte tensionate in Consiliul Local? Am instiintat primariile din judet in legatura cu aceste aspecte ale legii, dar consilierii nu au inteles. Deciziile noastre au fost contestate in instanta", ne-a declarat Stefan Sinpetru, director al CJP Braila.
Potrivit actelor normative in vigoare, plata pensiei de invaliditate de gradul I sau II inceteaza atunci cind beneficiarii acestor categorii de pensii se regasesc in una dintre situatiile prevazute la art. 5 din Legea nr. 19/2000. Printre aceste persoane enumerate la art. 5 sint si persoanele care-si desfasoara activitatea in functii elective. Decizia CJP a fost de a suspenda acordarea drepturilor de pensie, fapt contestat in instanta de catre consilieri.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro