Inspectie tehnica facuta lautareste | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Inspectie tehnica facuta lautareste

Inconstienta, indiferenta, lipsa de profesionalism sau cum altfel ar putea fi catalogata fapta unor specialisti care au efectuat o expertiza tehnica a unui autoturism si, cu toate ca i-au gasit o defectiune la sistemul de directie, au dat avizul pentru ca acesta sa circule pe drumurile publice?
Proprietara autoturismului nr. BR-14-UVA, pensionara Valeria U., ne-a declarat ca pe 21 iunie s-a prezentat cu masina la o firma autorizata, pentru efectuarea Inspectiei Tehnice Periodice (ITP), ocazie cu care specialistii au constatat probleme la un pivot: "Am asteptat de dimineata, pina pe la ora 15.00, fiindca cei care veneau cu masini ultimul racnet erau de fiecare data lasati sa intre in fata, in loc sa stea la coada. Angajatii au verificat masina si au mentionat in raportul de inspectie tehnica nr.18085 ca exista un joc la pivot. M-au trimis la un service, pentru reparatii si mi-au zis sa revin a doua zi."
Intrucit nu avea bani sa achite reparatiile, pensionara s-a prezentat la un service unde lucreaza o cunostinta de-a sa, sperind ca va fi pasuita cu banii. Mecanicul a verificat cu atentie autoturismul, insa nu a gasit nici o defectiune, ajungind la concluzia ca femeia fusese trimisa la plimbare de pomana si i s-a cerut sa revina la ITP doar pentru a achita o taxa suplimentara, pentru reexpertizare.
"Mecanicul mi-a zis ca masina e in stare perfecta. Totusi, fiindca exista posibilitatea ca inginerii de la ITP sa se uite la pivotul “defect”, l-am rugat pe mecanic sa-l mizgaleasca putin cu ulei, ca sa para ca s-a umblat la el. Cu masina astfel “reparata”, m-am prezentat pe 22 iunie, la ITP. Fara sa se mai uite la masina, angajatii de acolo au pus imediat stampila pe certificatul de inmatriculare, atestind faptul ca autoturismul este in stare perfecta si ca nu reprezinta un pericol. Mi-au cerut 180.000 lei vechi pentru reexpertizare, dar le-am explicat ca nu am decit 100.000 in buzunar. In acel moment, unul dintre experti i-a zis celuilalt: “Hai, ba, cere-i doar o suta de mii, ca-i amarita!”", ne-a povestit femeia, intrebindu-se retoric daca suprataxa poate fi negociata ca la piata si cum justifica expertii banii respectivi in contabilitate.
Contactat telefonic de reporterul de la "Obiectiv", pentru a-si expune punctul de vedere referitor la acuzatiile pensionarei, un inginer din conducerea firmei respective a sarit ca ars: "Da' ce-a cautat pe la ziare? In loc sa vina si sa ne anunte pe noi, s-a dus la presa? Da' cu ce drept se baga presa in treaba asta? Eu cred ca femeia nici nu exista, ca astea sint niste inventii, ca sa discreditati societatea noastra", dupa care a trintit receptorul.
Pe de alta parte, pensionara care ii acuza pe expertii in autoturisme de lipsa de profesionalism si de inconstienta, pentru ca au dat avizul fara a verifica masina "defecta", ne-a marturisit ca, daca va fi necesar, va pune la dispozitia specialistilor de la Autoritatea Rutiera Romana si altor institutii indreptatite atit vehiculul cu pricina, cit si documentele eliberate de firma care a facut inspectia tehnica, pentru efectuarea unei anchete. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro