INVATAMANT: Aproximativ 9.200 de elevi ai claselor a VIII-a ar putea participa la examenele de corigenţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

INVATAMANT: Aproximativ 9.200 de elevi ai claselor a VIII-a ar putea participa la examenele de corigenţă

Aproximativ 9.200 de elevi ai claselor a VIII-a ar putea participa la examenele de corigenţă, la nivel naţional, care se vor desfășura de luni până miercuri, au declarat, pentru NewsIn, reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Elevii care nu au promovat la una sau mai multe materii pot alege dacă se vor prezenta sau nu la sesiunea de corigenţe. În cazul în care aceştia nu vor susţine acest examen sau nu vor obţine o notă de trecere vor fi declaraţi repetenţi.

Potrivit reprezentanților Ministerului Educației, elevii de clasa a VIII-a, care au susţinut şi promovat examenul de corigenţă, se pot înscrie la admiterea în clasa a IX-a, pe locurile rămase libere, în a treia etapă de admitere, conform calendarului aprobat prin ordinul Ministerului.

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, în intervalul 6-7 septembrie va avea loc ultima repartizare pentru absolvenții clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în primele două etape, care nu s-au înscris în perioada prevazută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapelor de repartizare anterioare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro