INVATAMANT: Proba la limba maternă din cadrul examenului de bacalaureat se desfăşoară în 120 de centre | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

INVATAMANT: Proba la limba maternă din cadrul examenului de bacalaureat se desfăşoară în 120 de centre

 

Proba la limba şi literatura maternă din cadrul examenului de bacalaureat se desfăşoară marţi, în 120 de centre, aceasta fiind destinată elevilor care provin de la şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale, potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei.

"Până la momentul la care discutăm, lucrurile decurg într-un mod cât se poate de firesc, fără incidente", au mai spus sursele citate.

Miercuri, 4 iulie, şi vineri, 6 iulie, se vor desfăşura proba obligatorie a profilului şi proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării.

Prima afişare a rezultatelor va avea loc duminică, 8 iulie. Luni, 9 iulie, între orele 8.00 şi 12.00, vor putea fi depuse contestaţiile. Soluţionarea acestora este prevăzută în perioada 10 - 12 iulie, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 13 iulie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro