Invazia câinilor, subiect de campanie electorală la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Invazia câinilor, subiect de campanie electorală la Brăila

Problema câinilor fără stăpân de pe străzile brăilene continuă să genereze critici şi polemici, iar acum, în pragul campaniei electorale, le dă politicienilor din opoziţie un inepuizabil subiect, numai bun de atacat actuala administraţie. Problema a fost "atacată" recent, în cadrul unei conferinţe de presă, de Dan Păun, actual consilier local şi preşedinte executiv al ALDE Brăila. "Câinii din Brăila sunt deja semisălbăticiţi. Oraşele sunt ale oamenilor, nu ale câinilor. Nu am nimic împotriva câinilor ca animale de companie, dar ţinuţi în curte, în adăpost, în condiţii responsabile. Aceste animale care umblă libere pe străzi generează foarte multe probleme. Una dintre cauzele pentru creşterea populaţiei de câini fără stăpân este şi aceea că nefiind curăţenie în oraş şi ridicat gunoiul la timp, ei au hrană şi o duc bine-mersi", a declarat Păun. Acesta a dat exemplul unui prieten care a trebuit să se opereze recent la Bucureşti pentru îndepărtarea unor chisturi la ficat provocate de echinococcus, un parazit transmis de câini. "Ştiam că există paraziţi foarte periculoşi, am atras atenţia asupra acestui lucru, dar nu cunoscusem până acum un caz concret de persoană care să se infesteze cu acest parazit ce provine de la câinii fără stăpân. Şi mi-a spus că medicii din spital i-au spus că Brăila este pe primul loc la infestări cu acest parazit extrem de periculos. Acest om a fost internat în ianuarie şi încă nu a terminat tratamentul. Faptul că i-a fost dată peste cap activitatea profesională îl determină să dea în judecată Primăria. Mi se pare o acţiune foarte bună şi o voi susţine. Eu, cel puţin, trag semnale de alarmă de când am intrat în viaţa publică asupra acestei probleme generate de câini. Indiferent dacă îi sterilizăm sau nu, pe lângă faptul că latră şi muşcă, împrăştie şi asemenea paraziţi, care sunt extrem de periculoşi", a mai spus Păun, adăugând că trage nădejde ca noua administraţie care va prelua Primăria după alegeri să rezolve odată pentru totdeauna această problemă, prin adoptarea unor măsuri concrete, care să nu se mai rezume doar la campanii de informare şi sterilizări.
Nu doar politicienii aflaţi în pre-campanie electorală atrag atenţia asupra prezenţei masive a câinilor comunitari pe domeniul public. Ticu Cireaşă, patronul unui restaurant situat în zona zero a municipiului, pe Str. Mihai Eminescu, a postat pe o reţea de socializare o fotografie în care se vede o ditamai haita de câini.
"13! Număr cu ghinion exact în centrul vechi (şi turistic) al Brăilei.
I-am rugat pe blănoşi să facă frumos pentru poză şi le-am cerut să nu muşte, cu promisiunea că-i fac vedete. Aşa că voi ruga frumos redacţia Obiectiv - Vocea Brăilei să le pună poza la ziar, poate aşa vor vedea şi administratorii oraşului cum ne copleşesc valurile de «turişti» şi vor lua măsuri concrete pentru a-i domoli", a scris Ticu Cireaşă în dreptul fotografiei.

Sute de brăileni muşcaţi de câini

Dincolo de glumele care se fac pe tema prezenţei câinilor, situaţia nu este tocmai în regulă, dacă privim statisticile întocmite de Spitalul Judeţean Brăila. Astfel, pe parcursul anului trecut s-au prezentat la doctor, după ce au fost muşcaţi de câini, 1.430 de brăileni. Pentru tratamentul acestora s-au folosit 2.567 doze de vaccin antirabic, iar în 170 de cazuri a fost necesară şi administrarea de ser antirabic, atunci când medicii au considerat că riscul de contactare a rabiei este foarte mare, de exemplu când starea de sănătate a pacienţilor era mai precară sau când aceştia fuseseră atacaţi de câini ce nu puteau fi monitorizaţi sau de câini care au murit între timp. În primele trei luni ale anului în curs, mai exact în perioada 1 ianuarie - 29 martie, au fost muşcaţi 245 de brăileni, pentru care s-au folosit 528 doze de vaccin antirabic şi 25 doze de ser antirabic, cu imunoglobulină. În ceea ce priveşte problema infestării cu parazitul echinococcus, Spitalul Judeţean Brăila nu confirmă teoria potrivit căreia la Brăila s-ar fi semnalat foarte multe cazuri în ultima perioadă. De altfel, medicii brăileni spun că parazitul respectiv nu se transmite prin muşcătura câinilor. "Acest parazit se găseşte în excrementele câinilor, dar şi al altor specii de animale", ne-a declarat Alina Neacşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.
După cum v-am mai informat, la ora actuală, ambele adăposturi de câini ale municipalităţii, atât cel de la Unirea, care are o capacitate de 430 de locuri, cât şi cel de la Lacu Sărat, administrat de Asociaţia Dog Rescue, cu 400 locuri, sunt arhipline. Din acest motiv, de pe domeniul public nu mai sunt capturaţi decât câinii agresivi, împotriva cărora există plângeri formulate de persoane atacate. Primarul Aurel Simionescu ne-a declarat că până în prezent nu s-a putut aplica soluţia radicală de eutanasiere a câinilor care nu sunt adoptaţi în două săptămâni de la capturare, deoarece normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Guvern 155, care stipulează acest lucru au fost contestate de o asociaţie a iubitorilor de animale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins încă din noiembrie anul trecut acea contestaţie, însă lucrurile au rămas blocate deoarece Autoritatea Naţional Sanitar Veterinară întârzie să vină cu clarificări legate de felul cum pot fi aplicate respectivele norme, explică primarul Simionescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro