• Ioana-Alexia Comșa a avut media 10 din clasa a V-a și până în clasa a XII-a, a reprezentat Brăila la olimpiadele naționale și a obținut Marele Premiu al Festivalului Național pentru copii și adolescenți „Bujor Macrin”, ediția 2024 • vrea să urmeze medicina, pe care o vede ca pe o adevărată provocare • pentru Ioana, colegii de la „Nicolae Bălcescu” au fost „cea de a doua familie” • „Excelența nu este greu de atins, dacă faci ceea ce îți dictează sufletul!”, ne-a mărturisit șefa de promoție de la Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu” • Ioana propune schimbarea sistemului de notare în învățământ, pe motiv că „Stai jos, patru!” sau „Du-te la loc, doi!” au distrus încrederea prea multor copii
Șefa de promoție din acest an, de la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” (CNNB), Ioana-Alexia Comșa, este un copil excepțional, cu media 10 pe linie, din clasa a V-a și până într-a XII-a. E o performanță pe care puțini elevi au atins-o. Modestă, plină de viață, sociabilă și gata să ajute, Ioana a mers din performanță în performanță. A făcut sport de performanță, a studiat pictura la Liceul „Darclee” și a intrat prima la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu”. A fost de trei ori la Olimpiada Națională de Limba și literatura română, a făcut voluntariat, dar și teatru, și a participat la nenumărate concursuri și proiecte. A fost mereu cea mai bună și ne-a mărturisit că datorează performanțele pe care le-a atins profesorilor și familiei, deopotrivă. Pentru Ioana-Alexia, colegii i-au fost „cea de a doua familie”. Vrea să urmeze medicina, pe care o vede ca pe o oportunitate, dar și ca pe o provocare.
„Îmi doream să încerc totul, să aflu cu adevărat ce îmi place”
Ioana-Alexia Comșa a fost elevă a Liceului de Arte „Hariclea Darclée”, la clasa de desen-pictură. În 2017, a intrat prima în clasa a V-a, în urma unui examen de admitere, la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” (CNNB), unde a studiat până în clasa a XII-a, la profilul matematică-informatică. În ciuda alegerii profilului, Ioana a îndrăgit, cel mai mult, limba și literatura română (a participat de trei ori la olimpiada națională), biologia (în principal anatomia), chimia și geografia.
„La gimnaziu, îmi doream să încerc totul, să aflu cu adevărat ce îmi place, astfel că am participat la toate olimpiadele județene posibile, cele mai remarcabile rezultate obținându-le, însă, la Limba Română (două calificări la olimpiada națională, în clasele a V-a și a VI-a), dar și la matematică, unde am obținut locul al III-lea pe județ. La liceu, în clasa a IX-a, a fost ultima mea participare la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, la Slobozia, unde am obținut Premiul Special „Naparis”. În clasele a X-a și a XI-a, m-am calificat la etapa națională a Concursului național de comunicări științifice ale elevilor din clasele liceale, la disciplina geografie și m-am întors acasă, în ambii ani, cu câte un Premiu Special”, ne-a mărturisit șefa de promoție de la CNNB.
Ioana spune că datorează rezultatele excepționale obținute la învățătură profesorilor care au încurajat-o să-și descopere adevăratul potențial și care au ghidat-o către perfecționarea abilităților. În egală măsură, datorează totul familiei, care a ambiționat-o să nu renunțe și să tindă, întotdeauna, să devină „cea mai bună versiune a ei”.
„Excelența nu este greu de atins, dacă faci ceea ce îți dictează sufletul!”
În opinia elevei de la CNNB, secretul reușitei, atât în educație, cât și în orice provocare cu care te confrunți la un moment dat, este să te cunoști foarte bine. „Să știi, de exemplu, ce tehnică de învățat funcționează cel mai bine pentru tine, să îți conștientizezi punctele forte, dar și pe cele slabe. Excelența nu este greu de atins, dacă faci ceea ce îți dictează sufletul și știi, în adâncul tău, că faci ceea ce iubești și cauți mereu să afli lucruri noi, să fii curios, să îți lași imaginația să zboare în voie”, ne-a mărturisit eminenta absolventă de la „Bălcescu”.
Ioana nu s-a rezumat doar la învățat. Primele reușite din viața ei au fost cele obținute la competițiile sportive. A făcut dans sportiv, de performanță, timp de patru ani. Ulterior, s-a axat mai mult pe latura academică, fără să renunțe, însă, la partea artistică, care a contribuit într-o măsură uriașă la succesul ei de până acum.
„Privesc premiile și distincțiile obținute în timpul anilor de liceu ca fiind, de fapt, experiențe acumulate în cadrul participărilor la diferitele concursuri și olimpiade, mai ales cele naționale. Evident, era o adevărată satisfacție să mă aflu pe o poziție cât mai înaltă în clasament, însă am căutat, de fiecare dată, să „citesc printre rânduri”. Să mă întorc acasă, la viața mea de elevă la CNNB, cu noi lecții învățate, despre oameni, viață, despre ce înseamnă cu adevărat munca și perseverența. Cele mai frumoase momente, pot spune, din anii de liceu, au fost Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română de la Slobozia (2022), concursurile naționale de geografie de la Măgurele (2023) și Timișoara (2024), de la care m-am întors cu rezultate frumoase, dar și ultima și cea mai mare distincție, pe care am primit-o ca o încununare a „carierei” mele artistice, și anume Marele Premiu al Festivalului Național pentru copii și adolescenți „Bujor Macrin”, ediția 2024, organizat la Teatrul „Maria Filotti”, concurs care mi-a asigurat, la prima lui ediție, din 2022, locul în trupa de tineri actori TMF Junior și, mai mult decât atât, curajul de a pune bazele trupei de teatru a colegiului, trupa „Veritas”, cu care am obținut, de asemenea, rezultate minunate în cadrul aceluiași festival”, ne-a spus Ioana.
Dacă ar fi să facem o selecție a palmaresului șefei de promoție de la CNNB, am putea enumera, cu siguranță, participarea la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, Iași, 2019 (clasa a VI-a), la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, Slobozia 2022, Proiectul ERASMUS, Porto, Portugalia, 2023, Concursul național de comunicări științifice, disciplina geografie, Măgurele 2023, „Scene din viața Mariei Filotti” - spectacol 2023, „Bună seara, domnule Wilde!” - spectacol TMF Junior, 2024.
„Am decis să aleg medicina”
Pentru Ioana, alegerea facultății a fost o adevărată provocare. Și nu a ales actoria sau filologia, unde a excelat în toți acești ani, ci medicina.
„Paradoxul a fost, pentru multe persoane (chiar și pentru mine, recunosc), momentul în care am decis să aleg medicina, în detrimentul actoriei. De ce? Pentru că am simțit întotdeauna o atracție extrem de puternică pentru acest domeniu. Îl privesc ca pe o oportunitate excelentă nu doar de a salva vieți, de a fi de un real ajutor oamenilor, ci de a combina tot ceea ce am acumulat pe parcursul acestor ani: abilitățile de comunicare, de gestionare a problemelor și de găsire a celor mai bune soluții. Este o provocare enormă - dar am iubit întotdeauna provocările. Asta pot spune că a fost și amprenta pe care am lăsat-o în cei opt ani în care am fost elevă la CNNB: alergam după provocări, drept urmare eram peste tot”, ne-a mărturisit eminenta elevă-actriță.
Ioana a obținut numai medii de 10 încă din primii ani de gimnaziu, dar nu s-a dat înapoi când a venit vorba de voluntariat, concursuri sau activități extrașcolare. Relația ei cu părinții este una foarte apropiată, iar părinții îi sunt „cei mai buni prieteni”. Îi ascultă mereu problemele și, împreună, găsesc cea mai bună rezolvare a lor. Cât despre colegi, Ioana spune că i-au fost ca o „a doua familie”. Iată ce ne-a spus șefa de promoție de la „Bălcescu”:
„Când trăiești opt ani de zile alături de aceleași persoane, săptămână de săptămână, zi de zi, știind că, la fiecare început de septembrie, vă regăsiți în aceeași clasă, în aceleași bănci, e greu să conștientizezi în totalitate faptul că, la un moment dat, fiecare pornește pe drumul lui. Dar, iată că acel moment a venit. Asta este viața. Zburăm cât mai sus. Cât despre profesori, ei bine, fiecare în parte a reprezentat, prin tot ceea ce m-au învățat, o treaptă, conducându-mă astfel spre nivelul la care am ajuns astăzi. Nu pot să nu o menționez pe doamna profesor de Limba și Literatura Română, doamna Adriana Bogatu, care mi-a fost… ce să mai, ca o mamă. Un înger păzitor, dacă vreți. O sursă inepuizabilă de inspirație, căldură, încredere, grijă. Un adevărat făuritor de aripi. Cu asemenea dascăl, oriunde te-ar purta viața, nu ai cum să dai greș”.
„Spune-le tuturor ce simți cu adevărat, fii autentic”
Sfatul Ioanei-Alexia Comșa pentru colegii mai mici de la CNNB și pe care l-ar da oricărui prichindel care se pregătește să pășească în viață este să își asculte inima.
„Știu că poate suna a clișeu, însă credeți-mă, totul capătă un cu totul alt sens în momentul în care știi că faci ceea ce îți place. Poate nu e pe placul multora, dar ceea ce contează cu adevărat este ca TU să fii mândru de curajul pe care îl ai, de a-ți exprima opinia și de a munci pentru ceea ce simți că vrei să realizezi. Ridică mâna la ore, chiar dacă e posibil să greșești. Înscrie-te la concursul sau la olimpiada care ți s-a părut interesant/interesantă. Spune-le tuturor ce simți cu adevărat, fii autentic. Iar anii de liceu… ei bine, da, vin cu „emoții la română” și e foarte posibil să „dai de greu la mate”, dar nici nu îi vei simți când zboară”, ne-a spus eminenta elevă.
În opinia șefei de promoție, orice lucru poate fi îmbunătățit, chiar și un sistem. E nevoie de ceva nou pentru generațiile care vin. „Moda veche”, pe care a prins-o și ea și părinții ei, nu mai merge. Și nu este neapărat vina generațiilor. Libertatea crește încetul cu încetul, iar copiii știu de mici ce sunt acelea „drepturi” deși, astăzi, nu prea se mai pune problema de „obligații”.
„Este, în ochii mei, o lume mult prea digitalizată, prea acaparată de ChatGPT și de TikTok ca să nu conștientizăm că trebuie schimbate niște lucruri. Aș pune mai mult accent pe schimbarea sistemului de notare. „Stai jos, patru!” sau „Du-te la loc, doi!” au distrus încrederea prea multor copii de-a lungul timpului. Aș vrea să văd mai multă libertate de a greși, de a experimenta, de a formula un punct de vedere propriu și personal, nu inspirat din filosofia altora. Aș propune chiar și o altă materie la bacalaureat, cel puțin la proba de limba română”, este de părere Ioana.
Spre deosebire de alți elevi merituoși, eminenta elevă de la „Bălcescu” vrea să rămână în România după terminarea facultății, să-și întemeieze o familie și să se alăture tinerilor care cred cu adevărat că sunt viitorul acestei țări și că nu e imposibil să schimbe lucrurile. Ideea de a pleca în străinătate rămâne valabilă, însă doar pentru a acumula experiență. Întrebată care crede că este cea mai frumoasă amintire din viața de elev la „Bălcescu”, Ioana ne-a răspuns fără șovăire că este aceea în care au intrat în bucluc, cu toată clasa. A fost chiar în primul lor în clasa a V-a.
„Într-o zi oarecare, aproape de sfârșitul anului școlar, pe o căldură de foc, am decis să folosim instrumentele de geometrie cu un al scop, în special compasul (cel mai rar obiect din trusele tuturor) pentru a găuri capacele sticlelor de apă, care, pline ochi fiind, erau folosite drept „arme” pentru ceea ce știam noi că se numește „paparuda”. Un adevărat război, în care, la finalul zilei, au ajuns să fie implicați și colegii noștri mai mari, dar, mai rău, chiar și unii profesori. Iar noi, naivi fiind, nu înțelegeam de ce aceștia din urmă erau cât se poate de furioși pe noi, pentru că intram la ore uzi până la piele. Când îmi aduc aminte de aceste clipe, mi-aș dori să îi spun Ioanei de atunci cât de repede avea să treacă timpul și că va ajunge, opt ani mai târziu, de la crâncena bătălie cu apă în curtea școlii, la a reprezenta, în calitate de șefă de promoție, generația de absolvenți a Colegiului Național „Nicolae Bălcescu”, 2025”.