Iordănescu explică de ce tricolorilor nu le iese jocul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Iordănescu explică de ce tricolorilor nu le iese jocul

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Anghel Iordănescu, a afirmat că lipsa de claritate la finalizare a tricolorilor a fost principalul motiv pentru care reprezentativa noastră a terminat la egalitate cu Grecia, 0-0, luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în preliminariile EURO 2016.
„Din nefericire, am terminat iar la egalitate, nu am avut claritate la finalizare şi ne-am precipitat. Pozitiv este faptul ca am atacat şi am încercat să marcăm", a spus Iordănescu. „Îmi pare rău că nu am reuşit să câştigam. Felicit suporterii pentru atmosfera creată, ne-au susţinut pe toată durata partidei. Nu am ce să le reproşez băieţilor, şi-au dorit victoria, au încercat să joace ofensiv", a adăugat Iordănescu.
Selecţionerul a evidenţiat cauzele lipsei de eficacitate a tricolorilor: jucătorii din străinatate, care nu reuşesc să-şi găsească cadenţa la echipele lor de club. „Aceste lucruri au contat şi contează în jocul echipei naţionale, precum şi faptul că trei dintre jucătorii noştri de atac care ar fi putut să ne ajute, Rusescu, Stancu şi Marica, sunt încă în afara ariei de selecţie din cauza problemelor personale. Marica vine după o pauză de opt luni de zile, accidentat, cu operaţie. Faptul că nu a avut în ultimele 10 luni activitate şi nici nu a putut să joace e clar că l-a adus în această situaţie. Sper ca în această lună jucătorii noştri să joace mai mult şi după aceea, la meciurile cu Finlanda şi Feroe, să obţinem rezultatele pe care ni le dorim", a detaliat Iordănescu.

Locul doi în grupă

Tricolorii au fost lipsiţi de luciditate în partida cu Grecia, mereu a lipsit ultima pasă, în ciuda jocului de posesie destul de bun. Ineficienţa naţionalei României este una cronică, având un singur gol marcat în ultimele patru partide din preliminarii şi o medie de mai puţin de un gol pe meci.
România se menţine pe locul secund în grupă după această remiză, fiind în cărţi pentru realizarea obiectivului, calificarea la EURO 2016. În ultimele două partide din grupă, România va întâlni, luna viitoare, Finlanda, la Bucureşti (8 octombrie), şi Insulele Feroe, în deplasare (11 octombrie).
Revenirea în prim-plan a naţionalelor de fotbal ale României şi Austriei, aproape calificate la Euro 2016, înseamnă „două miracole", a comentat ziarul francez LEquipe. Acum trei ani, România şi Austria nu erau în primele 50 de locuri în clasamentul FIFA, iar acum sunt pe poziţia a 7-a, respectiv a 13-a. În sferturi de finală la Mondialul din 1994 şi la Euro 2000, România coborâse pe locul 57 acum trei ani. Legendarul Anghel Iordănescu a fost numit a treia oară pe banca naţionalei, în octombrie 2014, iar munca sa a permis o redresare spectaculoasă, scrie LEquipe. Participantă la un singur turneu major în ultimii cincisprezece (Euro 2008), România este foarte aproape de calificare la Euro 2016, unde ar urma să ajungă şi Austria, altă naţională cu o ascensiune spectaculoasă.

Cea mai bună apărare

România şi Austria au în comun un 4-2-3-1 mai degrabă defensiv, care le permite să fie foarte solide. Cu un singur gol primit în şapte meciuri, România are cea mai bună apărare din preliminarii. „România este o super echipă, nu mă surprinde că au primit un singur gol până acum", a comentat portarul maghiar Gabor Kiraly după remiza (0-0) de vineri dintre cele două naţionale. Portarul Fiorentinei, afirmat la Steaua, Ciprian Tătăruşanu este una din revelaţiile preliminariilor. Condusă de căpitanul echipei, veteranul Raţ, apărarea, din care mai fac parte Chiricheş, Dragoş Grigore şi surprinzătorul Paul Papp, stă foarte bine din punct de vedere tactic, potrivit lui Iordănescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro