Israelul cedeză în faţa Palestinei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Israelul cedeză în faţa Palestinei

"Premierul a ordonat ministrului pentru Locuinţe Uri Ariel să reconsidere toate măsurile care privesc planificarea (acestor locuinţe) luate fără coordonare prealabilă", a declarat un comunicat al biroului premierului publicat marţi seară.
"Această iniţiativă nu contribuie la colonizare. Dimpotrivă, o îngreunează. Este vorba de un gest inutil - legal şi în practică - şi o acţiune care provoacă o confruntare inutilă cu comunitatea internaţională în momentul în care noi încercăm să convingem membrii aceleiaşi comunităţi să ajungă la un acord mai bun cu Iranul", a reproşat Netanyahu, criticându-l puternic pe ministrul Locuinţelor care aparţine unui partid de extremă dreaptă, Patria evreilor, foarte apropiat grupului de lobby pentru colonii.
Ariel a acceptat cererea premierului, precizează comunicatul. Anunţul proiectului de planificare a 20.000 de locuinţe în coloniile din Cisiordania de către ministerul israelian al Locuinţelor a suscitat "îngrijorarea" Washingtonului şi critici puternice din partea palestinienilor, care s-au declarat pregătiţi să pună capăt negocierilor de pace dacă Israel nu va reveni asupra acestei decizii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro