Isteria 3 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Isteria 3

În primul rând, firmele care ocupă clădirile construite ori cumpărate cu banii furaţi de condamnatul Voiculescu şi ajunse în proprietatea statului, printr-o decizie a unei instanţe, nu au avut la dispoziţie doar 5 zile ca să le evacueze. În realitate, din momentul pronunţării sentinţei în cazul lui Dan Voiculescu, respectiv 8 august 2014, şi până la emiterea somaţiei de către ANAF, au trecut nu 5 zile, ci nu mai puţin de 555 de zile! Timp berechet în care anteniştii (o să le spun aşa, nicidecum „jurnaliştii") să-şi caute un sediu şi să se mute. Dar n-au făcut-o. Nici n-au plătit nimic pentru ultimul an şi jumătate în care au ocupat clădirile şi de care s-au folosit pentru a-şi revărsa manipularea. Dimpotrivă, au încercat orice metodă pentru a întârzia inevitabilul.
În al doilea rând, nu închide nimeni Antenele. Pot continua să dezinformeze şi să manipuleze cât vor, în continuare. Pot emite oricând din oricare altă clădire - pe care o pot închiria ori cumpăra de oriunde. Ba chiar, până acum, în cele mai bine de 18 luni, puteau să o şi construiască de la zero.
În al treilea rând, termenul de 5 zile decis de ANAF - care până acum a dormit ori a tolerat voit ocuparea fără drept a unei clădiri pe care statul o are în proprietate - nu reprezintă un termen draconic pe care instituţia l-a impus Antenelor doar aşa, de-al dracului, pentru a le face probleme. Pur şi simplu, acesta este termenul prevăzut de lege - o lege făcută de penalii ăia pe care Antenele îi apără aproape de fiecare dată. Dacă legea prevedea un termen de 50 de zile, ANAF ar fi decis ca evacuarea să se facă în 50 de zile. Dar articolul 1.039, din Legea 134/2010 - Codul de Procedură Civilă, mai exact - spune negru pe alb: „Atunci când proprietarul unui imobil doreşte să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării". Iar acestea sunt zile lucrătoare, deci de fapt anteniştii au la dispoziţie 7 zile calendaristice. Da, acţiunea ANAF este una în forţă, dar perfect legală. Şi, la urma urmei, un proprietar poate face ce doreşte cu clădirea sa, poate accepta ce chiriaşi vrea, poate da afară pe oricine o ocupă fără drept.
În al patrulea rând, foarte probabil, şi la termenul legal de evacuare, anteniştii vor fi tot acolo, în aceleaşi clădiri, proferând aberaţii la adresa proprietarului de drept - statul român, adică eu, tu, noi toţi furaţi de toţi ăştia care şi-au construit imperii şi care ar trebui să plătească pentru jaful comis. Vor găsi ei un tertip să mai tărăgăneze lucrurile.
Şi, în ultimul rând, în loc să stea toţi în studio, să se vaiete, să manipuleze şi să mintă de două zile continuu, cu feţele alea de înmormântare, n-ar fi fost mai normal să pună mâna, încă de luni, să-şi strângă catrafusele şi să-şi care calabalâcul, în decurs de o săptămână, într-un spaţiu pentru care să plătească o chirie sau pe care să-l cumpere, pentru a-şi putea desfăşura activitatea, aşa cum sunt obligaţi toţi cetăţenii şi antreprenorii din lumea asta?

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro