* la patru angajatori au fost depistate 13 persoane care desfășurau muncă nedeclarată, fiind aplicate, doar în acest caz, sancțiuni contravenționale în valoare de 210.000 de lei, precizează conducerea ITM Brăila
În luna octombrie 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a desfășurat zeci de controale pentru a verifica respectarea dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă (RM) și securitatea și sănătatea în muncă (SSM), având ca obiective principale: identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
Potrivit inspectorului șef al ITM Brăila, Liviu Arhire, în luna octombrie au fost defășurate nu mai puțin de 166 controale și au fost aplicate 218 sancțiuni, valoarea totoală a amenzilor fiind de 285.500 lei. În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 86 controale și s-au aplicat 47 de sancţiuni, dintre care 24 de amenzi în valoare de 274.000 lei. La patru angajatori sancționați au fost depistate 13 persoane care desfășurau muncă nedeclarată, fiind aplicate, doar în acest caz, sancțiuni contravenționale în valoare totală de 210.000 de lei.
Din cele 13 persoane identificate prestând muncă nedeclarată, 12 nu aveau contract individual de muncă (CIM) încheiat în formă scrisă, iar o persoană presta activitate în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial.
Alte deficiențe constatate: acordarea unui salariu net mai mare decât cel evidenţiat în statele de plată a salariului şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscale; nerespectarea dispozițiilor privind munca de noapte; neevidențierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat.
În baza Legii nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, în luna ocotmbrie, au fost efectuate 80 de controale. Au fost aplicate 171 de sancțiuni, dintre care trei amenzi în valoare totală de fiind de 11.500 lei. Principalele deficiențe constatate: neasigurare instruire în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare și periodic; neasigurarea semnalizării de securitate și sănătate în muncă.
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe: lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, activități de protecție și gardă, comerț cu amănuntul în magazine specializate, cu vânzare predominant de produse alimentare, băuturi și tutun; fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp).
„Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila le reamintește atât angajatorilor, cât și angajaților faptul că încheierea unui contract colectiv de muncă aduce avantaje ambelor părți, salariați și angajatori deopotrivă. Salariații pot beneficia de locuri de muncă și venituri mai stabile, condiții de muncă mai bune, aplicarea principiului egalității de șanse și tratament și protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, participarea la procesele decizionale, concilierea vieții profesionale cu cea de familie, în timp ce angajatorii pot crea un climat de muncă favorabil performanței, productivitate, eficacitate, responsabilitate și loialitate a personalului sporite, soluționarea timpurie a litigiilor. Contractele și acordurile colective negociate și înregistrate în condițiile legii au valoare juridică, iar clauzele acestora se aplică tuturor angajaților/lucrătorilor din unitate”, a mai precizat șeful ITM Brăila.