Mergi la conţinutul principal

Jaful de la agenţia "Loto" a fost doar o pierdere de memorie

Declaraţiile contradictorii făcute de vânzătoarea de la agenţia "Loto" de pe Calea Galaţi, care a reclamat sâmbătă că a fost jefuită, nu au trezit degeaba suspiciunile poliţiştilor. Ieri, femeia a găsit banii sub un caiet, unde îi pusese tot ea în momentul când a intrat în magazin tânărul care ulterior a fost suspectat de furt. În după-amiaza respectivă, Tiţa Bolboacă se apucase să îşi facă monetarul, când în agenţie a intrat tânărul de etnie romă, de aproximativ 20-25 de ani, astfel că a ascuns repede banii sub un caiet. Apoi, casiera s-a aplecat sub tejghea, iar când s-a ridicat a bănuit că tânărul i-a luat banii, întrucât nu îşi mai aducea aminte ce a făcut cu ei şi avea şi sertarul deschis. Luat la întrebări, tânărul i-a spus că nu a furat nimic şi a împins-o, spunându-i să îl lase în pace, apoi şi-a văzut de drum.

Imediat, vânzătoarea a intrat în panică şi, convinsă fiind că a fost jefuită, a dat alarma la Poliţie. Anchetatorii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, au prelevat probe şi au stat de vorbă cu Tiţa Bolboacă, care le-a dat semnalmentele tânărului pe care îl suspecta că i-a furat cei aproximativ 1.500 de lei. De asemenea, au fost instituite filtre la intrarea în municipiu, în vederea identificării hoţului. Totuşi, anchetatorii au luat în calcul toate variantele, chiar şi aceea că nu este vorba de un jaf, asta pentru că vânzătoarea a dat dat declaraţii care se băteau cap în cap. În plus, nu au existat martori ai presupusului jaf, pentru că în agenţie nu se aflau decât casiera şi clientul. Pentru că a alertat fără un motiv întemeiat organele de poliţie, Tiţa Bolboacă a fost amendată conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro