Jandarmii şi poliţiştii asigură ordinea la Campionatului Național Super Slalom | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Jandarmii şi poliţiştii asigură ordinea la Campionatului Național Super Slalom

* în perioada 29-30 mai, se desfășoară cea de-a doua etapă a Campionatului Național Super Slalom, pe Șoseaua Focșani, în zona Armonia Park Mall din municipiul Brăila

 

 

 

 

Jandarmii brăileni, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” Brăila și Poliției Locale Brăila, vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică, cu ocazia desfășurării celei de-a doua etape a Campionatului Național Super Slalom. Acesta se desfăşoară în perioada 29-30 mai, pe Șoseaua Focșani, în zona Armonia Park Mall din municipiul Brăila.

Potrivit organizatorului, evenimentul se va desfășura astfel: în ziua de sâmbătă - 29 mai , în intervalul orar 14:00-20:00, vor avea loc antrenamente libere, iar duminică - 30 mai, în intervalul orar 10:30-18:00, vor avea loc manșa I și II de concurs, precum și festivitatea de premiere.

Jandarmii recomandă cetățenilor care vor să participe la eveniment, în calitate de spectatori, să respecte distanțarea fizică pentru a preveni răspândirea infecției cu SARS-Cov-2,  să nu intre în zona de concurs, pentru siguranța lor și a concurenților, și să respecte toate celelalte reguli impuse de către organizatorul evenimentului.

În ceea ce privește prevenirea faptelor antisociale, recomandările pentru spectatori sunt:

să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor și să evite implicarea în conflicte de orice natură; dacă sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniștea, să solicite sprijin prin sistemul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat echipaj de jandarmerie.

Părinții sunt rugați să supravegheze cu atenție sporită copiii, pentru a evita situațiile de rătăcire și pentru prevenirea eventualelor accidente.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro