Karateka clubului Kassai, performeri în Europa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Karateka clubului Kassai, performeri în Europa

• Antonia Cozma, dublă campioană europeană, kumite și kata, la copii 2 • Bianca Agape, Adriana Zuxuan Shang și Carla Ezaru sunt campioane continentale la kata echipe, copii 4 • argint și bronz pentru Adriana Zuxuan Shang și Manuel Cotigă

 

Sportivii clubului de karate tradițional Kasai Brăila s-au remarcat în acest an la toate competițiile la care au participat. Karateka pregătiți de sensei Nicu Mihai au fost protagoniști ai etapelor de zonă, au urcat pe podiumul de premiere la finalele întrecerilor naționale, care au avut loc în urmă cu câteva săptămâni, iar acum au făcut furori în Europa. În prezența președintelui federației Europene de karate tradițional, Vladimir Iorga, cei șapte reprezentanți ai clubului brăilean au avut evoluții foarte bune și s-au luptat pentru primele trei locuri la a XXXVI-a ediție a Campionatului European de Karate Tradițional, care a avut loc în perioada 26-28 mai, la Belgrad. Unii dintre acești minunați copii au urcat de mai multe ori pe podiumul de premiere. Munca depusă la antrenamente a dat rezultate, însă ceea ce a fost mai important a fost faptul că acești copii talentați au depășit cu succes emoțiile unui concurs european, în care s-au luptat cu sportivi valoroși de la cluburi puternice din Europa.

La copii 3, 9-4 kyu, Adriana Zuxuan Shang a devenit vicecampioană europeană la kumite individual iar la kata individual și-a trecut în cont medalia de bronz.

La copii 2, 9-4 kyu, feminin, Antonia Cozma a adus clubului Kasai Brăila două titluri europene la kata individual și la kumite individual. Tot la această secțiune, Ana Maria Horvat a cucerit medalia de bronz la kumite individual. La băieți, tot în concursul copiilor 2, Manuel Cotigă a cucerit argintul european la kumite individual și medalia de bronz la kata individual.

Un alt titlu european a fost cucerit de clubul brăilean la kata echipe feminin, copii 4, de echipa formată din Bianca Agape, Adriana Zuxuan Shang, Carla Ezaru.

La copii 4, 9-4 kyu, Ștefan Cabuz și-a trecut în cont două locuri 5, la kumite și kata individual.

“Suntem în plină ascensiune, am dovedit că acolo unde am participat ne-am luptat pentru medalii și le-am cucerit. Munca depusă la antrenamente a dat roade. Avem o generație de copii talentați care, cel puțin în acest an, au demonstrat că sunt printre cei mai buni karateka din țară și acum și din Europa, la categoriile lor de vârstă. Mulțumim sponsorilor care au făcut posibilă deplasarea acestor copii la Belgrad. Viitorul sună frumos la clubul Kasai Brăila”, ne-a declarat sensei Nicu Mihai.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro