La dentistul Gh. Vrabie se trateaza familia primarului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La dentistul Gh. Vrabie se trateaza familia primarului

Un cetatean din alta tara se poate integra usor in Romania si isi poate pune pe roate o afacere buna aici? Unii moldoveni au demonstrat ca se pot descurca bine in stinga Prutului, ba mai mult, s-au dovedit a fi in afaceri mai buni decit bastinasii.

E si cazul lui Gheorghe Vulpe, directorul clinicii de stomatologie din Braila "Estet Dent". Are 30 de ani si de opt ani ingrijeste de dintii romanilor. Ii reuseste bine, dovada fiind numarul, dar si numele clientilor. Pe mina lui au trecut interpreta Carmen Trandafir, aproape tot personalul Ambasadei Ucrainei la Bucuresti si, mai nou, familia primarului de Braila. Nu a muncit o zi in Republica Moldova, tara in care s-a nascut, imediat dupa absolvirea Universitatii de Medicina din Chisinau venind sa profeseze in Romania. "Am ales varianta mai dificila si mai riscanta, astfel incit sa pot simti mai bine gustul reusitei", explica Gh. Vulpe, originar dintr-un sat din raionul Hincesti (centrul R. Moldova).

Debutul in ale stomatologiei l-a facut in 2000 la Galati, unde, impreuna cu profesorul sau universitar, au fost angajati la un cabinet privat de stomatologie, deschis, de altfel, tot de un basarabean. Dupa opt luni de munca la Galati, clinica la care lucra si-a deschis o filiala la Braila. Atunci a si venit in orasul vecin. Desi lucrurile mergeau bine, peste trei ani, Gh. Vulpe a hotarit sa plece in Bucuresti, unde s-a descurcat si mai bine, la el venind sa se trateze interpreti, diplomati, oameni de afaceri. A muncit aproape un an de zile si a realizat ca nu se simte in apele lui in aceasta metropola. "E foarte mare agitatie si aglomeratie in Bucuresti, aerul este poluat, iar bucurestenii sint mai dificili la caracter", aceasta a fost motivatia lui Gh. Vulpe de a parasi capitala Romaniei.

Urmatoarea destinatie a fost Braila, unde a venit in 2004 si si-a deschis o clinica privata. Este prima sa afacere pe care a realizat-o impreuna cu un alt basarabean, suprinzator, teolog de profesie, ambii fiind asociati la "Estet Dent". Curios este si faptul ca toti cei cinci medici stomatologi care lucreaza in aceasta clinica sint tineri si cetateni ai Republicii Moldova. "E o coincidenta. Nu a fost o selectie facuta in functie de nationalitate sau de cetatenie. Am anuntat un concurs de angajari. In urma acestui concurs, a fost selectat un singur candidat care, insa, era trecut de virsta tineretii. Toti angajatii nostri sint tineri, au maxim 35 de ani. Stomatologia este profesia tinerilor. Or, pe linga cunostinte in domeniu sint obligatorii anumite abilitati, care, din pacate, se sterg odata cu inaintarea in ani. Ai vedere mai slaba - nu poti potrivi bine culorile, iti tremura miinile - nu poti minui ustensilele", spune dentistul Vulpe. Cu exceptia medicilor, restul personalului de la clinica sint romani.

Succesul lui Gh. Vrabie nu este singular si nu e valabil doar pentru Braila. Reputati medici moldoveni pot fi intilniti in multe localitati si regiuni ale Romaniei. Care e secretul? "Scoala de medicina e mai buna in Republica Moldova decit in Romania. In plus, spre deosebire de Bucuresti, bunaoara la Chisinau, orele de practica incep din anul III de facultate, pe cind studentii romani obtin abilitati practice abia in ultimul an", explica Gh. Vulpe.

Si la Braila s-a integrat greu, in primul an de sedere facind naveta la Chisinau in fiecare week-end. Primii sai prieteni romani au fost unii pacienti. Acum zice ca se simte bine in orasul de pe malul Dunarii, dovada fiind ca poate fi gasit acasa dimineata devreme sau seara, aproape de miezul noptii. In restul zilei, daca nu e la clinica, este la ping-pong, la tenis, la bazin sau la un pahar de vorba.

In Braila mai exista o clinica privata de stomatologie la care majoritatea angajatilor sint cetateni ai R. Moldova. Moldoveanca e si sefa Sectiei terapie intensiva de la Spitalul Judetean de Urgenta de aici.
(Articol publicat in cadrul proiectului "Colaborare transfrontaliera moldo-romana a jurnalistilor din presa locala")

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro