La Palatul Copiilor sectiile de tenis si dans popular sint in activitate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La Palatul Copiilor sectiile de tenis si dans popular sint in activitate

Pe timpul vacantei elevii au foarte putine variante pentru ocuparea timpului liber. Palatul Copiilor, care ofera posibilitatea efectuarii unei activitati extrascolare gratuit, se inchide in timpul verii. Cu toate acestea, sint citeva sectii care functioneaza si vara, in special cele care participa la diferite evenimente competitionale pentru a se pregati. In aceasta situatie este sectia de dansuri populare indrumata de instructorul Vasile Lipan, care participa in aceste zile la un festival de gen de la Tulcea si cea de aeromodele care va participa la evenimentele ce sarbatoresc zilele Brailei.
O activitate deosebita se desfasoara pe timpul verii la sectia de tenis de cimp la baza sportiva "Pescarusul", indrumata de instructorul Mircea Iancu. In grupa sint acum aproape 20 de elevi. Ei nu platesc taxa pentru teren sau pentru profesor, insa practicarea tenisului este totusi costisitoare. Copiii au nevoie de echipament - tenisi, sort si tricou, sapca, racheta si mingi. O racheta costa intre 500.000 de 4 milioane de lei (ROL), o minge buna, de marca, poate sa ajunga si la 100.000 de lei. Este adevarat, pe piata se gasesc si mingi de 15.000 de lei, insa acestea nu sint bune pentru ca nu sar bine. O minge buna sare intre 60 si 70 de centimetri si rezista aproape o luna de zile. Pe baza "Pescarusul" sint doua terenuri de zgura, trei cu bitum si un zid unde elevii pot invata sa loveasca mingea, pe partea stinga si pe partea dreapta. "Primim copii de la cinci ani pina in clasa a XII-a. Important este sa fie sanatosi si ii primim. Ei trebuie sa aduca, pe linga echipament, si trei sau patru mingi de buna calitate. O sedinta dureaza aproximativ doua ore. Invatarea tenisului presupune si o pregatire sportiva suplimentara, jocuri dinamice, gimnastica, alergari. Eu organizez toate acestea sub forma de concursuri, pe echipe, astfel ca ei fac aceasta pregatire fara sa-si dea seama. Antrenamentele se fac in timpul verii, insa la prima ninsoare intrerupem si reluam primavara. Nu avem bani sa inchiriem o sala ca sa facem antrenament si iarna", a spus instructorul Mircea Iancu.

Baza sportiva "Pescarusul" nu are instalatie de apa potabila si instalatii sanitare

Marea problema a tenisului nu este plata profesorului, marea problema este intretinerea bazei sportive si cumpararea echipamentului. Baza "Pescarusul" are neaparata nevoie de inveistitii, dar invatamintul nu are bani pentru asa ceva. Asfaltul de pe terenuri este foarte degradat, fileurile sint foarte vechi, rupte si ar fi nevoie de unele noi, iar instalatia de apa potabila se reduce la o teava care iese intr-o groapa. Elevii vin cu apa de acasa. Nici instalatii sanitare nu sint. Abia acum sint in curs de rezolvare aceste doua probleme, dar baza necesita mult mai multe investitii. "Vin uneori copii la tenis de la scoala speciala, de la casele de copii si nu au nici macar racheta. Se agata de gardurile terenurilor si-i privesc pe altii cum joaca. Eu le-as da rachete, ca mi-e mila de ei, dar nu am ce sa le fac. Conditii mai bune sint la cluburile cu plata, insa majoritatea celor care vin la noi nu-si permit acele taxe", a mai spus instructorul Iancu.
Intr-adevar, peste drum de baza "Pescarusul" este un club sportiv unde antrenamentele se platesc. Aici asfaltul arata mult mai bine, copiii au costume albe, specifice tenisului. Antrenamente se fac de trei ori pe saptamina, cite doua ore. Elevul plateste 400.000 de lei lunar pentru initiere. Cind ajunge la performanta si pretul creste. Aici nu se intrerup antrenamentele. Iarna se inchiriaza o sala, chiar daca acest lucru inseamna o contributie mai mare din partea parintilor. Aceste conditii ar fi trebuit sa existe si la culbul sportiv al Palatului Copiilor, insa nimeni nu se gindeste si la timpul liber al copiilor cu mai putine posibilitati financiare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro