Lacomia conservatoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lacomia conservatoare

Lacomia politicienilor este incredibila, iar unii au un tupeu demn de cartea recordurilor.
La nivel local, intr-o conferinta de presa, Gheorghi Obreja, presedintele Partidului Conservator, filiala Braila, declara ca s-ar vrea presedintele unui partid mai mare, format din partidele mai mici si ca ar dori sa candideze in cel mai favorabil colegiu uninominal, in locul Danielei Bartos de la PSD, cu care PC s-a aliat. Nici mai mult, nici mai putin, Obreja vrea cireasa de pe tortul PSD. Ce-l indreptateste, totusi, sa ceara asa ceva? De unde atita tupeu? Doar pentru ca PC Braila e pe locul cinci in topul filialelor, adica este chior in tara orbilor? Dar ce a facut el pentru braileni si ce nu a facut Daniela Bartos, astfel incit el sa considere ca brailenii il vor trimite in Parlament in locul lui Bartos?
Daca judecam din punctul de vedere al lucrurilor facute pentru braileni, Gheorghi Obreja nici nu ar fi trebuit sa sufle macar in fata Danielei Bartos. Atunci cind ea a reprezentat Braila in Parlament, in legislatura 2000 - 2004, a adus bani in judet pentru sanatate si chiar pentru invatamint, a sprijinit initiativele medicilor braileni, a sprijinit Braila chiar si in aceasta legislatura, aducind fonduri pentru scolile brailene, cind practic nu mai avea nici o treaba cu acest judet. Mult sau putin, a facut ceva, in timp ce de Gheorghi Obreja nu s-a auzit pina acum citeva luni, desi este traitor pe aceste plaiuri. Mai mult, atunci cind redactorii nostri l-au sunat sa-i solicite sprijinul financiar pentru o copila care voia sa-si aduca acasa tatal mort la munca in Spania, a spus ca nu poate sa dea nimic pentru ca "si el are nevoie" desi deja isi anuntase candidatura pentru Primarie si ar fi trebuit, poate, ca macar de ochii lumii sa ajute o braileanca!
Daca este adevarat ca nu are bani, ne intrebam cu ce si-a finantat campania electorala din iunie si de unde va avea bani pentru campania din toamna? Se vorbeste despre zeci de mii de euro si nu exista decit doua raspunsuri posibile. Are bani, dar nu a vrut sa ajute o copila fara tata, pentru ca asemenea gesturi nu-l intereseaza. Or asta ar trebui sa ne dea de gindit noua, alegatorilor, fiindca, privit din acest unghi, Obreja pare politicianul care vrea in Parlament doar pentru propriul interes si nici macar de ochii lumii nu-l intereseaza multimea care-l voteaza. Sau nu are bani, iar campania a facut-o si o va face pe banii altora. Doar ca nimeni nu da zeci de mii de euro, ca sa-l bage pe Obreja in Parlament asa, de amorul artei. Finantatorul va astepta sa i se intoarca banii, mult mai multi.
Lacomia lui Obreja este atit de evidenta, incit ma scirbeste. Doar ca atitudinea lui nu este un accident. La nivel national se poate vedea cum "personalitatile" PRM-ului, care a cazut zdravan la alegerile locale, zburatacesc prin alte ograzi: PSD, PNL, PDL, dupa cum au sfere de influenta. Desi nimeni nu crede declaratiile politicienilor atunci cind vorbesc despre binele public, trebuie sa recunoastem ca mai sint unii care, atunci cind vor, ajuta. In schimb, Obreja si altii asemenea lui poftesc la presedintii de partide, la colegii uninominale foarte bune, la locuri si functii, incercind sa-i calce in picioare pe cei care chiar se straduiesc sa faca ceva. Altfel spus, esti om cu mine, sint lacom cu tine!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro