Lansarea proiectului „Diversificarea activității firmei Sirena Trade S.R.L.” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
COMUNICAT DE PRESĂ

Lansarea proiectului „Diversificarea activității firmei Sirena Trade S.R.L.”

Data 05.11.2021

 

Lansarea proiectului „Diversificarea activității firmei Sirena Trade S.R.L.”

 

SIRENA TRADE S.R.L., cu sediul în municipiul Brăila, Str. Nicolae M. Topor nr. 31, jud. Brăila, derulează proiectul „ Diversificarea activității firmei Sirena Trade S.R.L.”, cod SMIS 133374, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: ”Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiţii 2.1.A.Microîntreprinderi -“Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”. 

Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management și cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud – Est, în calitate de Organism Intermediar.

Valoarea totală a proiectului este de 1.430.545,74 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă (din Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul naţional) este de 948.274,82 lei.

Proiectul se implementează în Municipiul Brăila, str. Vădeni nr.5,  jud. Brăila, pe o durată de 36 luni (26.08.2019 – 31.07.2022).

Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea competitivității pe piață a firmei SIRENA TRADE S.R.L., prin diversificarea activității în domeniul prelucrării și fasonării sticlei plate.

Obiectivul general și scopul proiectului vor fi realizate prin intermediul următoarelor obiective specifice:

- diversificarea activității societății prin accesarea unei noi piețe de lucru pentru societate;

- achiziția de echipamente tehnologice ultraperformante;

- crearea de 5 locuri de muncă și menținerea acestora pe o perioadă de minim 3 ani, din care minim un loc de muncă va fi destinat persoanelor ce aparțin condițiilor defavorizate;

 

În acest scop compania intenționează să achiziționeze o linie de tăiat sticla, o linie producție geam termoizolator automată, un extruder bicomponent, un încărcător de site moleculare, o instalație de umplere a gazului inert, un stâlp de iluminat cu celule fotovoltaice, o rampă pentru persoane cu dizabilități, pubele reciclare selectivă. Acest fapt va contribui la realizarea obiectivului strategic de dezvoltare: consolidarea poziției pe piață a întreprinderilor mici și mijlocii în domeniile cuantificate în Strategia Națională de Competitivitate și Planurile Regionale de Dezvoltare.

Detalii suplimentare puteţi obţine de la: Corneluș Andrei, Funcţie: Administrator, Telefon: 0743034125, e-mail: cornelusandrei@yahoo.com.

 

Investim în viitorul tău! Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020

www.inforegio.ro    |    facebook.com/inforegio.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

VARIANTA PDF AICI

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro