Lapte, corn si miere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lapte, corn si miere

Din toamna acestui an, prescolarii si scolarii din clasele I - IV vor primi alaturi de corn si lapte si cite 60 de grame de miere, ca desert. Aceasta initiativa legislativa a fost realizata din decembrie 2006, insa abia acum va putea fi pusa in practica. In forma initiala, aplicarea legii ar fi generat elaborarea unor noi norme metodologice, care implicau o serie de factori si institutii de interes local, lucru care presupunea foarte mult timp si era imposibila aplicarea legii incepind cu anul scolar 2007-2008. Ca urmare, ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, a initiat un proiect de modificare a legii, astfel incit fondurile necesare sa fie alocate de la bugetele locale, primariile fiind cele responsabile de achizitionarea mierii.
Ministerul considera ca mierea este "un stimulent pentru elevii si prescolarii dezavantajati din punct de vedere material si contribuie la reducerea abandonului scolar".
In Romania se produc anual 19.000 de tone de miere, din care se exporta 10.000. Necesarul de miere pentru cei 860.000 de copii este de 1.806 tone pentru un an scolar. La nivel national s-au alocat 16,335 milioane de lei, din care la Braila se vor cheltui 259.000 de lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro