Larve în rana unui pacient. Anchetă la Spitalul de Arsuri din București | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Larve în rana unui pacient. Anchetă la Spitalul de Arsuri din București

E anchetă a Ministerului Sănătăţii la Spitalul pentru Arsuri din Bucureşti. Verificările vin după ce pe site-lul tolo.ro a fost publicată o înregistrare în care se vede un pacient pe care erau larve. Bărbatul era internat în secţia de terapie intensivă a spitalului.

Conducerea instituției spune că nu larvele de muște ar fi fost cauza decesului pacientului. Acesta ar fi murit din cauza leziunilor grave pe care le avea.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, Adrian Stănculea, recunoaște că în instituție nu există condițiile cele mai bune de igienă și că este nevoie de o clădire nouă în care medicii să-și desfășoare activitatea.

„Acestea sînt condițiile, nu avem condiții la ATI, știți de cînd ni s-a promis un spital nou?", a spus el.

Pe tolo.ro au fost publicate imagini filmate de un medic de la Spitalul de Arsuri, cu un pacient internat la Terapie Intensivă care are viermi într-o plagă de pe ceafă. Medicul mai spunea că în spital mai este un astfel de caz și că secţia de terapie intensivă este invadată de muşte.

Spitalul de Arsuri din Bucureşti a fost și ieri în atenția opiniei publice, după ce presa a dezvăluit că o femeie a murit acolo după o transfuzie cu o grupă de sânge greşită.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro