O echipă de voluntari ai Fundaţiei "Pro Eden", înfiinţată la începutul acestui an de doi brăileni stabiliţi de multă vreme în Italia, s-a aflat timp de o săptămână la Brăila, unde a desfăşurat acţiuni caritabile. Alături de membrii fondatori ai fundaţiei, Silviu Pârlea şi soţia acestuia, Nicoleta Pârlea, au luat parte la activităţi şi colaboratori din Italia, Germania şi Brazilia. Voluntarii au participat la programul de la cantina socială inaugurată, în luna februarie, în Casa "Samariteanul milostiv" a Bisericii Romano- Catolice din Brăila, unde servesc zilnic o masă caldă circa 40 de persoane. Acest proiect are ca partener Primăria municipiului, care efectuează anchetele sociale şi selectează beneficiarii, şi Biserica Romano- Catolică, ce a pus la dispoziţie spaţiul. Tot cu sprijinul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei, voluntarii au putut identifica alte familii nevoiaşe din municipiu, cărora le-au dus acasă alimente de primă necesitate.
Asociaţia "Pro Eden" funcţionează pe bază de voluntariat, grupului iniţial alăturându-i-se alte persoane, din Brăila şi Italia, dispuse să sprijine financiar proiectul. "Obiectivul nostru este dezvoltarea spiritului de voluntariat, pentru a ajuta semenii aflaţi la nevoie", a declarat Silviu Pârlea.
