Liberalul brailean considera ca a fost necesar acest Congres, pentru o clarificare: "Dupa ce s-a rupt din PNL o parte, fie ea si bolnava, am vrut sa vedem daca organismul ramas este sanatos si lucreaza in continuare.Trebuia limpezite apele, si oricum, Congresul fusese convocat inca inainte de a parasi partidul cei care au trecut acum la PLD. Acum, macar ne-am lamurit daca mai sint in partid unii care vor sa-l scindeze. Pe de alta parte, trebuie sa recunoastem, au fost si surprize, la alegeri. De exemplu, n-a fost ales secretarul general al Guvernului, Radu Stroe, a iesit vicepresedinte pe probleme de administratie Paul Dobre, de la Galati. Dobre ne iubeste pe noi cam in dimburi, dar asta este, sintem vecini, o sa vedem daca ne ajuta sau nu. Radu Stroe avea totusi o alta intrare, avea usile deschise. Un alt exemplu: a fost ales ca vicepresedinte Ludovic Orban, in defavoarea presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu. Pe de alta parte, in confruntarea dintre ministrul de externe, Ungureanu, si Adrian Cioroianu, al doilea a fost cel care a cistigat. Asta este democratia. Bogdan Olteanu era foarte suparat in prima zi dupa alegeri, dar el s-a hotarit sa candideze in ultimul moment, si nu s-a pregatit din timp, ca sa-l infrunte pe Ludovic Orban. Acesta din urma este un histrion, stie sa joace teatru, este prietenul nostru, dar nu putem sa nu recunoastem ca Orban este un Basescu al PNL-ului, si are priza la public. Sigur, ne bucuram ca avem si noi un Basescu, si ca nu este in virful PNL. Una peste alta, Congresul si-a atins tinta, chiar daca, probabil n-a iesit echipa pe care si-o dorea Tariceanu. In orice caz, este o echipa cu multe personalitati, una lucrativa, nu e o chestie de monolit, care ar fi fost foarte periculoasa pentru partid. A fost o lectie de democratie, cu mari surprize. Sa nu iasa ministrul de externe, sa nu iasa secretarul general al Guvernului, sa nu iasa presedintele Camerei Deputatilor, este ceva. Dovedeste ca PNL este un partid viu, functional".
Liberalii braileni sint multumiti de rezultatele Congresului PNL