Liberalii paseaza calificativul "nesimtiti", ce le-a fost atribuit, catre parlamentarii locali | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liberalii paseaza calificativul "nesimtiti", ce le-a fost atribuit, catre parlamentarii locali

Liberalii braileni sint indignati de cuvintele dure folosite de deputatul PSD Mihai Tudose la adresa lor, ca raspuns la faptul ca au indraznit sa critice anumite aspecte in neregula din oras si, implicit, pe primarul PSD Aurel Simionescu, aflat la inceput de mandat. Daca deputatul PSD i-a numit "nesimtiti" pe unii lideri PNL locali, acestia raspund pe principiul " ba pe-a ma-tii" si-i intorc calificativul, opinind ca este nesimtit, ca si alti citiva parlamentari locali, care maninca banul public degeaba. In plus, liberalii supraliciteaza jignirile si sugereaza ca Tudose le-ar cam avea cu bautura. Tonul a fost dat de presedintele PNL, Constantin Cibu: "Acest domn deputat, ale carui critici le-am suportat cu stoicism timp de patru ani de zile, isi permite sa ne faca nesimtiti, fara sa vada adevaratele realizari din perioada de administrare liberala. As solicita domnului deputat, care din intimplare a ajuns timp de doua mandate in Parlament, sa ne faca cunoscuta o singura actiune demarata de dumnealui in interesul Brailei. La ora actuala, se pare ca s-a ascuns intr-un colegiu la tara si spera ca voturile sa-i fie acordate pe sigla PSD; nu si-a ales un colegiu din oras, pentru ca brailenii cunosc foarte bine de ce este in stare si ce a facut pentru Braila. Dupa mine, nesimtit este cel care s-a bucurat atitia ani de zile de banii publici si n-a miscat un pai pentru Braila".
Intrebat daca, dupa opinia sa, mai exista si alti "nesimtiti" de acest gen in Braila, Cibu a replicat: "Mai sint, desigur. De exemplu, domnul senator Sabau, domnul deputat Gabi Sandu, Alin Teodorescu, toti fostii nostri parlamentari din sesiunea 2004, care nu au miscat un deget pentru Braila. Nu mai zic de Daniela Buruiana, care nici macar n-a catadicsit sa treaca prin Braila, sa intrebe “domnule, care sint problemele dumneavoastra, pot sa rezolv ceva, pot sa fac ceva pentru Braila?”. E usor sa critici, sa spui ca nu s-a facut nimic. De asemenea, s-a legat domnul Tudose de pasiunea mea pentru pescuit. Culmea, de parca as merge la crisma, nu la pescuit. Si eu il asigur ca mai multe ore a petrecut dinsul la crisma, facind “lobby”, decit am petrecut eu la pescuit".
La rindul sau, consilierul municipal PNL Petrica Popa i-a transmis"baietelului" Tudose ca liberalii nu vor astepta ordinul lui, pentru a incepe sa faca opozitie: "Daca preconiza o anumita data de cind trebuie facuta opozitie constructiva, noi nu vom tine cont de aceasta. Dupa parerea noastra, preluarea mandatului de catre PSD este inceputul puterii locale, iar noi sintem in opozitie din aceeasi zi. Nu stiu ce-l deranjeaza pe domnul Tudose, care timp de patru ani numai de cite ori l-am vazut eu la usa domnului primar Cibu, lustruind clanta si pisicindu-se pe linga domnul primar cu anumite probleme personale, dupa care, in aceeasi zi, intra in conferinta de presa si critica si Guvernul, si conducerea liberala a Primariei. Acum, baietelul Tudose isi permite sa ne jigneasca pe noi. Eu il invit pe domnul inca deputat de Braila sa-si vada de mandatul dinsului si sa lase opozitia sa-si faca datoria".
L-am intrebat pe Popa la ce face aluzie, cind il numeste pe Tudose "baietel", iar acesta a explicat ca daca deputatul i-a numit pe liberali "baietii astia", el il numeste pe Tudose "baietel": "Daca eu sint baiat, dinsul este baietel in fata mea. Nu i-am spus baietandru...".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro