Liberalii si democratii trebuie sa-si lamureasca relatia intre ei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liberalii si democratii trebuie sa-si lamureasca relatia intre ei

Deputatul PSD de Braila Mihai Tudose considera ca liberalii si democratii trebuie sa-si lamureasca relatia dintre ei si sa lamureasca si cine este la putere si cine in opozitie, inainte de a se acuza reciproc pentru pretinse aliante cu PSD-ul. Tudose sustine ca partidul sau n-a sprijinit motiunea democratilor pentru ca acestia sint intr-o relatie de-a dreptul incestuoasa cu liberalii, al caror Guvern il ataca, dar de care nu se delimiteaza categoric, retragindu-si oamenii de la conducerea serviciilor deconcentrate din tara. "Atitudinea presedintelui Basescu nu a avut in zilele acestea nici un fel de ambiguitate: este preocupat doar de ideea lui de a declansa alegeri anticipate. Pe de alta parte, nu intelegem sa fim noi acuzati de intelegeri subterane, in momentul in care PD-ul si PNL-ul au cel putin o relatie incestuoasa, au un protocol inca in vigoare al Aliantei, PNL-ul i-a dat afara de la guvernare, PD-ul guverneaza inca in teritoriu, sint citeva mii de democrati care si-au pastrat functiile in serviciile descentralizate in toata Romania. In plus, actiunea PD-ului si a presedintelui Basescu de a declansa alegeri anticipate - ca asta inseamna caderea guvernului Tariceanu - nu are nici un fel de consecventa, in ceea ce spuneau tot ei, ca pina la alegerile urmatoare sa fie vot uninominal. La mapa presedintelui Basescu sta de doua saptamini avizul privind declansarea referendumului pentru votul uninominal, Parlamentul si-a facut treaba, dar nu se merge mai departe. Presedintele zicea ca vrea sa declanseze referendumul pentru votul uninominal. S-o faca! Iar PNL-ul sa se hotarasca: ori vrea cu PD-ul, ori trimite in civilie cei 3.000 de "specialisti" democrati, si PD-ul sa se hotarasca si el: nu poate sa se proclame drept opozitie si sa ocupe posturile de conducere in serviciile descentralizate! Nu vad de ce ar trebui sa fie PSD-ul cel care sa scoata castanele din foc, atit pentru PNL, cit si pentru PD".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro