Licitaţie cu dedicaţie pentru 3 clădiri ale fostei cazarme Caporal Muşat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Licitaţie cu dedicaţie pentru 3 clădiri ale fostei cazarme Caporal Muşat

Încă un pas spre realizarea proiectului imobiliar de la "Caporal Muşat": municipalitatea scoate la licitaţie cu strigare 3 clădiri pe amplasamentul fostei unităţi militare, imobile pe care "Apan Motors" nu mai vrea să le demoleze ci să le integreze în proiectul privind realizarea unui centru comercial în zona respectivă. Potrivit anunţului lansat de municipalitate, licitaţia este programată pentru vineri 10 octombrie, iar caietul de sarcini costă 300 lei. Cele 3 imobile au o suprafaţă însumată la aproape 5.100 mp (C31 - 689 mp, C34 - 2.898 mp şi C30 - 1.475 mp), iar preţul de pornire este de 23.512 lei/an, pasul de licitaţie fiind de 5% din valoarea de pornire adică 1.175,6 lei/an. Interesant de punctat la acest moment este faptul că deşi în conţinutul hotărârii de Consiliu Local Municipal nr. 164 din 13 iunie 2014 în baza căreia se organizează procedura, preţul redevenţei este de 23.512 lei/an, în caietul de sarcini anexat, preţul menţionat este de 23.512 lei/mp/an. Altfel spus pentru fiecare metru pătrat de construcţie ce urmează a fi concesionată se cere o redevenţă de circa 5.300 euro/an, ceea ce raportat la suprafaţa totală a clădirilor - aproape 5.100 mp - ar rezulta un preţ de pornire de vreo 27 milioane euro. Evident că la mijloc este o greşeală, însă întrebarea este dacă nu cumva "greşeala" este voită în ideea de a descuraja orice alt potenţial ofertant interesat de clădiri şi a asigura astfel "Apan Motors" câştigarea licitaţiei, eventual şi la preţul de pornire. Ce-i drept, procedura spune că licitaţia se amână dacă nu se prezintă minim 2 ofertanţi, însă amânarea nu se poate face la infinit, cel mai probabil într-un final făcându-se atribuirea către "Apan Motors", cel care de altfel are în concesiune şi întreg lotul de teren pe care sunt amplasate clădirile în discuţie. Faptul că terenul de sub clădiri nu este liber de sarcini el făcând obiectul unei alte licitaţii anerioare câştigate de "Apan Motors" a atras atenţia consilierilor municipali în şedinţa din iunie când s-a pus în discuţie organizarea licitaţiei însă, în final, proiectul a trecut. Au votat împotriva scoaterii la licitaţie a clădirilor cei doi consilieri PDL-işti Marian Fusea şi Simona Drăghincescu, consilierul Laurenţiu Chiru de la PNŢCD şi cei doi consilieri PP-LC Ene Tache şi Paraschiva Paraschiv.
Revenind, licitatia va avea loc în data de 10 octombrie la ora 11, la sediul Primăriei Brăila, în sala 16. Caietul de sarcini este disponibil la sediul organizatorului, camera 320.

Proiectul "Apan Motors" stagnează de ceva vreme

Ca o paranteză, întreaga poveste cu acest proiect îşi are izvorul tot într-o licitaţie publică organizată de Primăria Brăila. Mai precis, anul trecut, la solicitarea celor de la CORA, care voiau să construiască un hipermarket în oraş, municipalitatea a organizat o licitaţie pentru concesionarea unui lot de teren în suprafaţă de puţin peste 4 hectare pe amplasamentul fostei unităţi militare. În mod surprinzător, la data organizării primei licitaţii, cei de la CORA n-au mai dat nici un semn de viaţă. Pe fir însă a intrat "Apan Motors" care a făcut ofertă, însă fiind singurul participant nu s-a făcut atribuirea, cerinţa minimă fiind de doi ofertanţi. La a doua licitaţie, în vara anului trecut, APAN a câştigat contractul contra unei redevenţe de circa 52.000 euro anual (preţul de pornire a licitaţiei era de circa 45.000 euro/an), pentru o perioadă de 49 de ani. În vara acestui an însă, prin hotărâre de CLM, suma a fost diminuată undeva la circa 47.000, după ce din lotul concesionat s-a scos suprafaţa drumurilor publice ce vor fi construite acolo şi care vor intra în patrimoniul public. În linii mari, "Apan Motors" şi-a sumat obligaţia de a realiza un centru comercial, spaţii de petrecere a timpului liber, zone de alimentaţie publică, zonă dedicată copiilor, circulaţii pietonale largi, plus realizarea în zona intersecţiei Calea Călăraşilor cu strada Celulozei a unui sens giratoriu şi a unei şosele care să străbată unitatea militară pentru a face legătura cu Şoseaua Buzăului. Numai că de la perfectarea actelor privind concesionarea terenului şi până acum mare lucru nu s-a întâmplat pe terenul respectiv: au fost demolate câteva construcţii, molozul a fost lăsat la faţa locului, iar buruienile au năpădit întreaga zonă. În contrast cu această imagine dezolantă, pe lotul de teren alăturat celor de la "Apan Motors" şi care va fi delimitat de viitoarea bretea rutieră ce va face legătura dintre calea Călăraşilor şi şoseaua Buzăului, un dezvoltator imobiliar din Bucureşti construieşte un cartier rezidenţial de vile.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro