Licitatia alegerilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Licitatia alegerilor

Lucru cert, nu mai este deloc ieftin sa candidezi in Parlament in ziua de azi. Partidele vorbesc de sute de milioane de lei vechi pe care candidatii trebuie sa ii puna la bataie pentru suportarea costurilor cu campania electorala. Bani de care trebuie sa dispuna acestia, personal, fie ca sint din propriul buzunar ori din cel al unor sponsori.
In mod firesc, o campanie electorala presupune costuri uriase. Asa e peste tot in lume, la urma urmei, unde au loc alegeri democratice. Paradoxul situatiei de la noi consta insa in faptul ca, dupa cum stau lucrurile, doar persoanele cu bani se pot gindi sa candideze la alegeri - fie ele locale sau generale. Sutele de milioane si miliardele pe care le vehiculeaza cu atita usurinta partidele si cei care se anunta a fi candidati par, in viziunea acestora, un flecustet. La acest capitol nu mai exista partide de stinga ori de dreapta, candidati social-democrati (adica, teoretic, ceva mai saraci) si liberali (mai bogati). Toata lumea e bogata si are sute de milioane de lei de pus la bataie, chiar si cu riscul de a-i pierde. Totul pare ca se rezuma la "cine da mai mult" sau la "cine da atit cit e nevoie". Din buzunarul propriu sau de la sponsori. Sponsorizarea aceasta politica se practica si prin alte tari, doar ca acolo e foarte bine reglementata, se numeste lobby, iar beneficiarii, din cite stiu eu, sint mai mult partidele, nu candidatii. La noi, candidatii trebuie sa adune sponsorizarile, ceea ce mi se pare un mod de a te indatora fata de cineva pentru care, la un moment dat, va trebui sa faci ceva spre a te si achita de obligatii. E un fel de camatarie politica, din care, sint convins, nimeni nu pierde. Ma cam indoiesc ca aceste sponsorizari se fac doar pentru ca sponsorul in cauza crede intr-o doctrina politica sau in capacitatea unui candidat de a fi un bun parlamentar pentru comunitatea pe care o reprezinta. Mai degraba tind sa cred ca sponsorul in cauza nu urmareste decit un interes pur personal, incepind cu cine stie ce facilitate primita pentru firma sa pina la a fi "prieten" cu un parlamentar, o chestie suficienta sa ti se deschida niste usi care, pentru altii, ramin in mod normal inchise.
In tot acest context, in Parlament vor fi numai oameni cu foarte multi bani sau persoane datoare fata de oameni cu foarte multi bani. Si, sincer, nici nu stiu care din cele doua categorii e mai putin de dorit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro