Liderii UE se reunesc luni pentru un summit ce îşi propune să fie axat pe creşterea economică | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liderii UE se reunesc luni pentru un summit ce îşi propune să fie axat pe creşterea economică

Însă înainte de reuniune, incapacitatea UE de a rezolva problemele bugetare ale celor mai slabi membri ai săi se află în continuare în prim-plan, temerile legate de intrarea în incapacitate de plată a Greciei fiind alimentate de tergiversarea discuţiilor cu creditorii privaţi privind anularea unei părţi a datoriilor.
Ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble a respins vineri, la Forumul economic de la Davos, speculaţiile în legătură cu falimentul Atenei.
"Mulţi jucători de pe piaţă spun asta, dar eu nu mă aştept la aşa ceva. Vom împiedica o intrare în incapacitate de plată. Dar pentru aceasta, sectorul privat trebuie să îşi recunoască responsabilităţile", a subliniat el.
Şi Portugalia, o altă ţară care a primit pachet de salvare, a generat nelinişte, după ce rata dobânzii la obligaţiunile emise de ea a atins valori record. Investitorii se tem că, asemeni Atenei, Lisabona va avea nevoie în curând de un nou pachet de salvare.
Vineri seară, agenţia de evaluare financiară Fitch a scăzut ratingul a cinci ţări din zona euro, printre care Italia şi Spania. Ratingul Italiei a fost scăzut de al AÂ la A-, iar cel al Spaniei de la A la AA-. Agenţia a invocat problemele financiare şi monetare cu care se confruntă membrii din zona euro. Şi ratingurile Belgiei, Sloveniei şi Ciprului au fost scăzute.
Săptămâna aceasta, şefa Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a sfătuit zona euro să suplimenteze fondurile de salvare, pentru a putea apăra ţări ca Italia şi Spania de presiunea pieţelor.
Însă, potrivit aşteptărilor, summitul de luni se va concentra în primul rând pe noul acord fiscal ce vizează să introducă o serie de condiţii pentru asigurarea unui buget echilibrat al statelor semnatare.
Acest pact a fost promovat de Germania şi ar determina ţara să îşi îmblânzească opoziţia faţă de extinderea resurselor alocate pentru pachetele de salvare, au sugerat unii politicieni.
Miza este crearea unui fond de salvare de 750 de miliarde de euro, adăugând Mecanismul de Stabilitate Europeană, în valoare de 500 de miliarde de euro, ce va fi lansat în iulie, celor 250 de miliarde de euro de care mai dispune Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (FESA).
Ministrul francez pentru afaceri europene, Jean Leonetti, a avertizat, însă, că propunerea nu figurează pe agenda summitului de luni, ci pe cea a următoarei reuniuni la vârf, din 1-2 martie.
În condiţiile în care recesiunea şi rata mare a şomajului (în medie 10%) sunt principalele surse de îngrijorare ale populaţiei din UE, liderii europeni sunt supuşi la presiuni să ofere rezultate în ceea ce priveşte creşterea economică şi crearea de locuri de muncă.
"şomajul în rândul tinerilor ajunge la un punct de criză", a avertizat săptămâna aceasta preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso.
Proiectul de declaraţie finală a summitului, ce are patru pagini, include angajamente pentru redirecţionarea de fonduri regionale ale UE către lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor şi pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv prin noi împrumuturi oferite de Banca Europeană de Investii.
Comisia Europeană a anunţat vineri că până la 82 de miliarde de euro din fondurile UE ar putea fi realocate.
Asemeni Germaniei, Băncii Centrale Europene i s-a cerut în repetate rânduri să depună mai multe eforturi în lupta împotriva crizei deficitelor - în cazul său prin cumpărarea mai multor obligaţiuni emise de statele membre UE care întâmpină probleme.
Însă, la Davos, preşedintele BCE Mario Draghi a sugerat că nu este pregătit să scoată din criză ţări precum Italia, Spania sau Portugalia şi a avertizat că primele de risc pentru ţările europene care se confruntă cu probleme vor rămâne crescute pentru o perioadă destul de lungă de timp.
El a decis, însă, să ofere credite nelimitate băncilor private. Măsurile BCE "ajută foarte mult", se arată în proiectul de comunicat UE.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro