Liedurile lui George Enescu au triumfat in Japonia datorita Marianei Nicolesco si tinerilor artisti romani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liedurile lui George Enescu au triumfat in Japonia datorita Marianei Nicolesco si tinerilor artisti romani

La Expozitia universala de la Tokio 2005, Mariana Nicolesco si un grup de tineri artisti romani, sopranele Mihaela Maxim, Oana Severin, Marta Sandu, mezzosoprana Iulia Merca, tenorul Marius Simu baritonii Florin Estefan si Bogdan Mihai au repurtat un adevarat triumf cu liedurile lui George Enescu. Majoritatea acestor tinere talente au putut fi ascultate si la Braila, la Concursul International de Canto "Hariclea Darclée", unde au fost printre laureati sau chiar au obtinut Marele Premiu.
Concertele s-au desfasurat la Aichi, Tokio, Nagoya si, din nou, Aichi. Intr-un comunicat de presa transmis de Mariana Nicolesco se precizeaza ca in fata salii de concerte a Expozitiei Universale de la Aichi publicul a asteptat ore in sir, sub soarele torid si sub protectia unei adevarate paduri de umbrele, pentru a-si asigura un loc cit mai bun. In interiorul salii, locul umbrelelor a fost luat, in cea mai desavirsita ordine si in cel mai pur stil japonez de camerele de filmat, aplauzele publicului marcind triumful muzicii si al interpretilor. La Tokio succesul s-a repetat in prezenta ambasadorului Romaniei, Aurelian Neagu, si a ambasadorului Italiei, Mario Bova, "La «Oasis 21» din Nagoya, unde scena este asezata sub lupa gigantica a unei platforme transparente, din sticla, acoperita de unda linistita si racoritoare a apei, Mariana Nicolesco a inclus in program, pe linga liedurile enesciene, arii si duete din marele repertoriu liric. Succesul a fost atit de mare, incit pina si zecile de reprezentanti ai fortelor de ordine i-au aplaudat cu entuziasm pe artistii romani, dorind sa se fotografieze impreuna cu acestia la finele reprezentatiei", se precizeaza in comunicat. Mai mult, la solicitarea reprezentantilor Ministerului de Externe al Romaniei la Expozitia Universala, s-a sustinut la Aichi, in afara programului, un recital cu liedurile enesciene in onoarea doamnei Toyota, sotia marelui fabricant de automobile, presedinte de onoare si sponsorul principal al Expozitiei Universale 2005. "Este un lucru minunat acela pe care ni-l ofera marea soprana: o prezenta, o voce si o arta a cintului pe care nimeni nu le poate uita. Acum Mariana Nicolesco ne aduce, odata cu propria maiestrie absoluta, doua comori din tara sa natala: liedurile lui George Enescu si splendida generatie de interpreti romani pe care a format-o in ultimii ani. Este vorba de o imensa generozitate si de o afirmare majora a culturii europene", declara renumitul muzicolog Yasuo Takasaki.
Criticul si istoricul de arta Radu Varia, invitat al profesorilor Universitatii Waseda cu ocazia Expozitiei Universale, a tinut prelegerea "Premise filozofice si determinari matematice in opera lui Constantin Brancusi", in urma careia a fost rugat sa indrume masterate si doctorate si sa predea cel putin un semestru la celebra universitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro