Liniște, că prefectul Paladi tocmai a deschis gura | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liniște, că prefectul Paladi tocmai a deschis gura

Prefectul Brăilei, George Paladi, mai avea un pic și împlinea un an de zile fără să spună nimic. Serios, eu, unul, și uitasem că avem prefect la Brăila. Înțeleg că funcția asta cere un pic de discreție publică, să nu te dai în stambă prin ziare, dar chiar și-așa, să nu spui tu nimic notabil timp de un an de zile? Fă o conferință de presă, spune cu ce probleme te confrunți, explică politicile Guvernului PSD, numai fă ceva. 

Ei bine, prima ieșire publică a prefectului Paladi a fost pe tema celor două adăposturi pentru câini care funcționează la Tudor Vladimirescu. E bine și cu maidanezii, căci multă lume e sensibilă la acest subiect, dar, serios acum, asta e preocuparea prefectului Paladi?

Cel mai mult din cuvântarea prefectului Paladi mi-au plăcut expresiile “vom verifica” și “vom forma o comisie”. De fapt, stați puțin căci comisia nu se va forma decât dacă “în urma verificărilor” se va considera că e nevoie de o comisie care să analizeze situația adăposturilor de câini de la Tudor Vladimirescu.

Stăteam și mă gândeam că oricine dintre noi, ăștia, care ne citim pe-aici, la Scormonitoru, am putea fi prefecți. Serios, nu glumesc! Nici măcar nu ai nevoie de studii de Drept, de vreun doctorat luat pe la Spiru Haret sau aiurea. Important este să ai pe cineva la partid care să te propună și pe cineva mai important care să te susțină la București. George Paladi l-a avut pe nașul său Mihai Tudose. Și de când Tudose i-a găsit serviciu la prefectură, Paladi stă ca șobolanul pe siloz, de cred că a luat vreo 5 kile în greutate de la atâta plictiseală la locul său de muncă. (Finu’ Lu’ Nașu’)

 

Explicatie foto:  Ăăă, deci ce voiam să vă zic e că mâine vremea la Brăila va fi călduroasă, cu câteva averse răzlețe pe timpul nopții. Măcar starea vremii să o citesc și eu în astea 8 ore cât stau degeaba la prefectură.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro