Lipsesc 300 miliarde lei vechi pentru plata salariilor profesorilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lipsesc 300 miliarde lei vechi pentru plata salariilor profesorilor

Primarul municipiului, Aurel Simionescu, este ingrijorat cu privire la alocarea sumelor necesare pentru acoperirea salariilor majorate ale profesorilor din municipiu, pina la finele acestui an. Edilul-sef a explicat ca, la momentul actual, ne lipsesc circa 300 de miliarde lei vechi pentru plata salariilor nemajorate, pina la finele lui 2008, ca sa nu mai vorbim de situatia in care se va promulga si legea privind majorarea acestora. Simionescu nici nu vrea sa se gindeasca ce-ar insemna o eventuala majorare substantiala a salariilor si pentru functionarii din administratie, care trebuie acoperite, partial, chiar de catre primarii: "In momentul de fata, pentru municipiul Braila sint necesare peste 300 de miliarde de lei vechi, pentru a acoperi salariile acelea care sint acum, fara majorari, pe lunile octombrie, noiembrie si decembrie. Atit timp cit deocamdata noi nu avem acoperite salariile pe trimestrul IV pe bugetul aprobat anul trecut, e greu de spus de unde va lua Guvernul bani pentru a acoperi si majorarile cu 50%. Am dat sa se calculeze si ce inseamna cresterea cu 50% a salariilor functionarilor publici, dar aici avem o alta problema: Guvernul poate hotari sa creasca salariile angajatilor din administratie cu 50%, numai ca doar o parte dintre ei sint salarizati de la nivel national, restul sint salarizati de la bugetele locale. In acest context, vom avea o mare problema mai ales in localitatile mai sarace: de unde vor gasi banii necesari pentru salariile marite. Am pornit o avalansa pe care ne va fi greu sa o gestionam".
Majorarile de salarii acordate profesorilor dau batai de cap si presedintelui Consiliului Judetean, Gheorghe Bunea Stancu: "Ne intrebam de ce in administratia publica nu avem oameni de calitate, de ce nu avem arhitecti buni. Numai eu stiu cite discutii avem cu Curtea de Conturi, cite tumbe facem pentru a ridica cit de cit salariile acestor oameni. Si noi avem o gramada de cheltuieli, ca administratie publica si cred ca trebuie sa fim intrebati, cind se decid astfel de majorari salariale. S-au obisnuit sa ne dea fel de fel de sarcini, prin acea asa-zisa descentralizare, dar uita sa ne dea fondurile. Am exemplu de la Scoala speciala, la care trebuie sa platim 25 de miliarde salarii suplimentare, datorita unor ordine si ordonante la nivel national. De unde? Nimeni nu-ti da nici o sursa. Datorita acestui 50% s-a blocat rectificarea bugetara pentru administratiile publice. Noi sintem in faza de asteptare, ca toti au probleme in ce priveste asigurarea banilor de salarii pina la finele anului: la Directia pentru Protectia Copilului am probleme, la Scoala speciala am probleme si asa mai departe. Investitiile sint pornite, nu le mai poate opri nimeni, sint contracte semnate, pentru care nu mai exista bani".

"Au dreptate si profesorii, au dreptate si functionarii publici, au dreptate si medicii"

In ceea ce-l priveste, deputatul PSD Mihai Tudose considera ca declaratiile alarmiste ale guvernantilor privind lipsa fondurilor necesare pentru majorarea salariilor profesorilor sint aberante, atit timp cit initiatorii proeictului de lege, in speta, PSD-ul, a prevazut sursa de finantare in document: "In primul rind, in proiectul de lege s-a prevazut sursa de finantare, banii necesari exista in Ministerul Invatamintului. Pentru la anul, evident, banii necesari va trebui prinsi in bugetul pe 2009. In al doilea rind, ceea ce reclama Tariceanu acum, ca va sesiza Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) in aceasta problema, mi se pare o exacerbare extraordinara si o ultima incercare exagerata de a masca neputinta de a guverna. Presedintele CSAT-ului este presedintele Romaniei, iar in conditiile in care acesta promulga legea de majorare a salariilor din invatamint, se poate considera ca s-a antepronuntat si in ce priveste decizia CSAT. De asemenea, domnul Tariceanu are dubla calitate: premier si presedinte PNL. Tot grupul PNL a fost in sala, tot grupul PNL a votat aceasta lege, inclusiv ministrul Educatiei. Ceea ce spune acum ministrul de Finante, Varujan Vosganian, spune dupa ce a promovat doua ordonante de urgenta, una prin care se scutesc de la impozitare cistigurile de pe bursa si una care exonereaza de la plata dividendelor catre stat doua banci, CEC-ul si Eximbank-ul, pentru capitalizare, chipurile, fiindca acolo in Consiliile de Administratie este jumatate din Guvern si vor bani pentru papa buna acasa, probabil. Cu o saptamina inainte nu era nici o problema, la sustinerea celor doua ordonante s-a spus ca sint bani suficienti, nu mai avem ce face cu ei, pentru ca la doua zile dupa, sa nu mai fie bani si sa fim intr-o criza fabuloasa".
Tudose admite ca ar fi fost mai bine ca aceste majorari sa fie graduale, pe o perioada mai lunga de timp, astfel incit socul financiar la nivel national sa nu fie atit de puternic, insa crede ca daca nu s-a intimplat asa, este tot din vina Guvernului: "Au dreptate si profesorii, au dreptate si functionarii publici, au dreptate si medicii, dar atit timp cit primul ministru nu si-a facut timp, de ani de zile, sa discute la nivel de sindicate, la nivel de ramura, ca aceste cresteri sa fie graduale, sa nu fie in suturi, cu 50% marire, a ajuns funia la par. Ce motiveaza un cadru didactic sa se duca la 40 de km sa predea, pentru 10 milioane de lei vechi, pe luna, in conditiile in care jumatate ii cheltuie cu transportul? Dati-mi o motivatie: de ce sa nu se apuce de altceva? Ce motiveaza un medic sau o asistenta sa se duca sa lucreze la 20-30 de km de un oras mare? Dragostea de munca?! Are familie, domnule, trebuie sa manince, sa-si educe copiii si atunci, incearca un an-doi apostolatul si apoi face reorientarea profesionala, se apuca de altceva".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro