Grădiniţa nr. 37 a fost în weekend gazda Cercului pedagogic destinat învăţământului preprimar, cu tema "Locul şi rolul metodelor interactive în aplicarea noului curriculum". Responsabilă cu organizarea activităţii a fost educatoarea Sterica Picoş. Fiecare grădiniţă a prezentat o metodă nouă, iar educatoarele Nela Dârjan şi Rodica Buzea de la Grădiniţa Tichileşti au susţinut o activitate demonstrativă. O prezentare teoretică a noţiunilor a fost realizată de educatoarele Gabriela Negoiţă şi Gina Buci, de la Grădiniţa Stăncuţa. La Cercul pedagogic a fost prezentă şi inspectoarea Ecaterina Palade, care a apreciat că metodele interactive sunt o necesitate pentru copilul şi învăţământul contemporan, care trebuie să se adapteze schimbărilor din societate.
