Luni, data limita pentru depunerea declaratiilor de venit | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Luni, data limita pentru depunerea declaratiilor de venit

Luni, 15 mai, este ultima zi in care brailenii mai pot sa-si depuna la administratia financiara declaratia de venit pentru anul trecut fara sa plateasca amenda. Persoanele care au obtinut in anul 2005 venituri in afara celor obtinute din salariu trebuie sa depuna o declaratie la administratia financiara cu privire la sumele obtinute. Cei care nu au primit formularele prin intermediul postei le pot ridica de la Fisc putind fi apoi trimise ca recomandate, aceste documente fiind universale pentru toata tara.
Declaratiile de venit pot fi depuse personal la registratura administratiei financiare sau trimise prin posta pina la data de 15 mai inclusiv. Acest termen nu va fi prelungit, astfel incit brailenii care vor intirzia vor plati amenzi de la 10 la 100 de lei.
Dupa trimiterea formularelor, Fiscul are obligatia emiterii deciziilor de impunere cel tirziu la 30 septembrie. In cazul in care contribuabilul are de incasat bani, restituirea are loc in cel mult doua luni de la comunicarea deciziei, iar daca are de achitat, plata trebuie facuta in aproximativ o luna de la comunicare.
Ca si anul trecut, este permisa sponsorizarea unei organizatii neguvernamentale (ONG) cu o cota de 2% din impozitul pe venitul anual datorat, precum si deducerea din impozit a sumelor acordate pentru burse private. Asadar, trebuie retinut faptul ca si contribuabilii care nu au obligatia depunerii declaratiilor de venit, dar vor sa dirijeze cota de 2% catre un anume ONG trebuie sa se deplaseze la Fisc pentru a completa un formular special (Declaratia 230), la care vor anexa copii dupa fisele fiscale.
De asemenea, trebuie retinut ca, spre deosebire de anul 2005, nu mai pot fi deduse cheltuielile efectuate cu reabilitarea termica a locuintelor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro