Proprietarii au pierdut imobilul in instanta
"Terenul pe care s-a construit aceasta cladire a fost cumparat in anul 1936 de catre Nicolae si Cristina Petcu. A fost cumparat de la o familie de origine germana. Nicolae si Cristina au avut doi copii, Anastasia Petcu - casatorita Busuioceanu si Tudor Petcu. In anii care s-au scurs, s-au facut niste incurcaturi extraordinare, si din Tudor Petcu, a ajuns Petcu Tudor, adica prenumele a devenit nume de familie. Din acest motiv, pe sotia sa, mostenitoarea pe care o reprezint eu, o cheama Petrina Tudor", a explicat Gheorghe Pipera. Acesta a mai povestit cum, prima sedinta a Tribunalului Braila ce a avut pe rol procesul intentat de Tudor Petrina, impotriva Statului Roman, prin Ministerul Economiei si Finantelor, a Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si a Inspectoratul Scolar Judetean a avut loc pe data de 28 august anul acesta, moment in care ISJ Braila a venit cu o intimpinare care ataca ca nefondata cererea de retrocedare a Palatului Copiilor: "Motivul pentru care ISJ respinge actiunea noastra este ca, asa cum prevede Legea 10/2001, modificata, cererea de retrocedare nu s-a facut in termenul legal. Acelasi lucru l-a sustinut si Ministerul de Finante pe data de 24 septembrie. Adevarul e ca Petrina Tudor si fiul ei (care locuiesc in Canada) au venit in Romania in 2006, pentru citeva zile, si la momentul respectiv nu au inaintat decit o cerere simpla prin care au comunicat ISJ sa li se restituie imobilul, cu observatia ca vor inapoia banii primiti in 1999, in baza Legii 112/1995". Pipera a explicat ca, in baza Legii 112/1995, Tudor Petcu, impreuna cu sora sa, a solicitat despagubiri pentru imobilul de pe Cuza, insa de pe urma acestui demers nu a mai beneficiat decit sotia, Petrina, care a primit in 1999 suma de 338.827.120 lei vechi. "Potrivit art. 20 din Legea 10, persoanele care au primit despagubiri in conditiile Legii 112/1995 pot solicita restituirea in natura cu obligatia restituirii sumei primite, actualizate cu indicele inflatiei calculat la valoarea actuala. Acum ar veni cam 47.000 de euro, bani pe care Petrina Tudor este dispusa sa ii plateasca pentru a intra in posesia imobilului care a apartinut familiei sale", a mai adaugat Pipera. Acesta a mai precizat ca a treia sedinta a tribunalului pe aceasta tema a vut loc pe data de 22 octombrie, iar pe 29 tribunalul a decis respingerea ca inadmisibila a actiunii in revendicare formulata de Petrina Tudor, cu posibilitatea de apel in 15 zile. "Am facut apel pe 29 noiembrie, la Curtea de Apel Galati, iar acum asteptam sa ni se comunice data recursului. Noi vom urmari toate procedurile legale in Romania, pina la Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa care vom ataca prin memoriu la CEDO. Eu recunosc ca demersul nostru a fost cam tardiv, dar atita vreme cit statul a recunoscut o data ca imobilul este al familiei nu inteleg de ce se inversuneaza sa il pastreze si nu accepta sa primeasca despagubirea inapoi".
Pentru proprietari, Palatul Copiilor valoreaza un milion de euro
Imobilul de la Bulevardul Al. I. Cuza nr. 97 este format din doua corpuri de cladire, unul principal cu 33 de camere, cu demisol, parter si etaj, si unul secundar, format din doua apartamente a cite 8 camere. Curtea imobilului are in jur de 950 de mp, si proprietarii ar dori sa o vinda, daca vor intra in posesia ei, cu un milion de euro. Proprietarii au fost dati afara cu forta din cladire in 1948 si au avut la dispozitie doar 48 de ore pentru a impacheta citeva lucruri si a elibera casa. Pipera isi aminteste cum Nicolae si Cristina Tudor au fost adapostiti de bunica lui, care i-a ajutat sa supravietuiasca in anii care au urmat: "Ei nu erau chiaburi, erau practic gradinari, din asta traiau. Dar in perioada 1948 - 1950 li s-au luat si terenurile pe care le detineau la Varsatura, asa ca nu au mai putut sa isi cistige existenta. Apoi li s-a luat si aurul si ce bunuri mai aveau. Oricum, in acte apare ca imobilul le-a fost luat in baza Decretului 92 din 1950, dar ei au fost dati afara din 1948".