Magazinele PIC nu sunt de vânzare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Magazinele PIC nu sunt de vânzare

De altfel, în presa centrală au apărut ştiri potrivit cărora Familia Penescu va vinde cele cinci hypermarketuri Pic către retailerul Cora. "Nu există astfel de negocieri şi nici nu se are în vedere un astfel de plan", au punctat reprezentanţii PIC. Într-un comunicat de presă, conducerea companiei a explicat că în contextul crizei economice generale cu care se confruntă toţi jucătorii din economia românească şi din cea globală, reţeaua de hypermarketuri PIC resimte, ca şi celelalte companii din retail, presiunile unei pieţe aflate în recesiune, în care scăderea consumului a condus la nevoia de transformare a afacerii prin restructurarea activităţilor şi a personalului. "Cu toate acestea, problemele curente pot fi rezolvate prin programul de restructurare a afacerii pe care PIC şi l-a asumat şi pe care îl implementează în prezent prin implicarea managementului, dar şi a furnizorilor, angajaţilor şi altor parteneri", se menţionează în materialul de presă.

"Cu sprijinul angajaţilor, al echipei de management şi al partenerilor noştri de afaceri, ne aşteptăm ca în câteva luni să revenim la normal. Spre deosebire de concurenţii săi, PIC nu beneficiază de suportul unor reţele globale şi de acceea statul ar trebui să ajute mai mult în rezolvarea problemelor firmelor româneşti pentru a proteja locurile de muncă ale oamenilor şi afacerile locale. De asemenea, suntem conştienţi că aceste momente reprezintă o încercare şi pentru angajaţii noştri. Cu toate acestea, este important acum ca ei să înţeleagă situaţia cu care ne confruntăm şi nevoia de a face o serie de sacrificii pentru redresarea companiei. Interesul nostru este să ne servim în continuare cu promptitudine şi dedicaţie clienţii", a declarat managerul general PIC, Dragoş Stancu. De asemenea, sursa citată a subliniat că din această lună compania va iniţia o serie de campanii promoţionale care vor răsplăti fidelitatea clienţilor.

PIC este unica reţea românească de hypermarketuri, companie care la finele anului trecut anunţase o cifră de afaceri de aproximativ 600 milioane lei. În primul semestru din acest an, PIC a realizat o cifră de afaceri de 230 milioane lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro