În cadrul şedinţei ordinare de ieri a Consiliului Judeţean Brăila s-a hotărât acordarea unei contribuţii locale mai mari în ceea ce priveşte modernizarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat în cadrul Spitalului Judeţean. "La Ambulatoriu mai sunt 6 loturi. Lotul 3 este rezolvat şi în curs de contractare, mai rămân loturile 1, 2 şi 4 pe eligibile. Nu au fost bine evaluate şi se fac mutări în cadrul părţii eligibile. Pe parte neeligibilă, lotul 5 şi 6 - nu avem voie să renunţăm la nimic, altfel devine neeligibil -, a fost evaluat la aproximativ 1,5 miliarde bani vechi, iar suma reală în urma unei consultări a pieţei astăzi este undeva în jur de 13, 14 miliarde", a spus Gheorghe Bunea Stancu în cadrul şedinţei CJ. Acesta a anunţat că diferenţa menţionată va trebui să vină de la bugetul judeţului pentru a nu risca ca proiectul să nu fie finalizat până în luna februarie, aşa cum a fost stabilit. "Am cerut sub semnătură de la spital această evaluare, prima evaluare ne-a fost făcută de un proiectant care nu a făcut-o corect şi am avut multe probleme din acest punct de vedere. Ambulatoriul trebuie terminat, după părerea mea, pentru că sunt nişte lucruri ce trebuie cumpărate care sunt utile şi trebuie să închidem acest proiect", a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean. Stancu a ţinut să specifice cu această ocazie şi câteva dintre planurile domeniului "Sănătate" în 2012. Acesta are în plan terminarea secţiilor de Terapie Intensivă, Cardiologie, precum şi rezolvarea problemelor Blocului Operator.
