Mai multe agenţii anti-doping din lume vor solicita eliminarea Rusiei de la Jocurile Olimpice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mai multe agenţii anti-doping din lume vor solicita eliminarea Rusiei de la Jocurile Olimpice

Astfel, aproximativ 10 organizaţii naţionale, inclusiv cele din Statele Unite ale Americii, Germania, Spania, Japonia, Elveţia şi Canada, dar şi 20 de grupuri de sportivi olimpici din întreaga lume se pregătesc să solicite, cel mai probabil luni, ca întreaga delegaţie din Rusia să fie eliminată de la Jocurile Olimpice de vară.

Zeci de atleţi ruşi, inclusiv 15 medaliaţi, care au participat în 2014 la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci au făcut parte dintr-un program de dopaj de stat pus la punct pentru a asigura dominaţia sportivilor ruşi, precizează New York Times.

Oficialii ruşi au respins însă acuzaţiile care li s-au adus şi au afirmat că, de fapt, ar fi vorba de o conspiraţie la nivel mondial menită să defăimeze Rusia.

La Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, programate în perioada 5-21 august, delegaţia Rusiei ar urma să fie formată din 339 de sportivi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro