Malul Dunării amenajat cu japca | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Malul Dunării amenajat cu japca

* două dintre acestea, controlate de rudele şefului "Hercules", Sorin Costin, au primit amenzi de sute de milioane lei vechi pentru că au început lucrările de amenajare înainte de a primi autorizaţiile necesare * Sorin Costin este consilier municipal PNL, asociat cu Gheorghe Bunea Stancu, liderul PSD, şi candidează din nou pe listele USL * cea de-a treia firmă aşteaptă de doi ani să primească aviz de la Mediu şi se plânge că, din această cauză, nu poate demara investiţia, deşi plăteşte 150 milioane pe an, reprezentând redevenţă şi impozite pentru terenul concesionat * Agenţia pentru Protecţia Mediului Brăila spune că firma în cauză nu reuşeşte să întocmească aşa cum trebuie dosarul de autorizare

După ce a zăcut ani de zile în paragină, plin de buruieni şi deşeuri, malul brăilean al Dunării a început să prezinte interes pentru oamenii cu bani. Realizând potenţialul economic al zonei, trei firme au început să investească în amenajări de mal întinse pe sute de metri. Scopul declarat al investiţiilor: port turistic, port şi platformă de încărcare-descărcare mărfuri, respectiv punct de acostare-operare barje. În teorie, intenţiile sunt bune. Practic, însă, felul cum au înţeles aceşti investitori să îşi atingă scopurile se dovedeşte a fi discutabil, ba chiar ilegal în două dintre cazuri.
11debarc1
Singura investiţie care este finalizată în momentul de faţă îi aparţine firmei "Madystour" SRL Brăila. Este vorba despre un port turistic situat pe malul stâng al Dunării, de la kilometrul 172 ^ 400 metri, la km 172 ^ 560 m. Amenajarea de mal se întinde, deci, pe 160 de metri, lângă Baza Nautică, în dreptul piramidei de sticlă care adăposteşte un centru de agrement. În momentul de faţă, peretele malului este acoperit cu plăci de beton, iar platforma este pavată cu piatră cubică. Deocamdată, însă, această amenajare nu găzduieşte nicio activitate economică, iar firma care a construit-o nu pare a se grăbi să obţină profit de pe urma sa. Se întâmplă aşa probabil din cauza faptului că procesul de construcţie nu a fost lipsit de probleme. În 2011, firma "Madystour" a fost amendată de Administraţia Naţională Apele Române cu 10.000 lei (100 milioane lei vechi), deoarece a demarat lucrările înainte de a obţine toate autorizaţiile necesare.
Situată puţin mai încolo, între "piramidă" şi trecerea bac "Stânca", o altă amenajare de mal cu probleme este cea la care a lucrat firma "Range Trans" SRL Brăila. Concret, de la km 172 ^ 600 m, la km 172 ^ 910 m, era în plan realizarea unui port şi a unei platforme. Lucrările, începute de anul trecut, se află într-un stadiu destul de avansat, însă nu au fost terminate şi nu se ştie dacă şi când vor fi finalizate. Asta deoarece, la fel ca "Madystour", şi "Range Trans" SRL a demarat proiectul fără a obţine toate autorizaţiile necesare. Drept urmare, în 2011, şi această firmă a fost amendată de Apele Române, din acelaşi motiv, însă cu o sumă mult mai consistentă: 40.000 lei (400 milioane de lei vechi). După ce a primit sancţiunea, se pare că "Range Trans" s-a străduit să intre în legalitate, intensificând demersurile de autorizare atât la Apele Române, cât şi la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Brăila. Între timp, lucrările au continuat. În urmă cu câteva zile, însă, "Range Trans" avea să primească o lovitură de graţie de la APM Brăila: solicitarea de autorizare a fost respinsă definitiv. "S-a luat această măsură deoarece firma în cauză a început lucrările de construcţie înainte de efectuarea unui studiu de impact asupra mediului şi de a obţine autorizaţia de mediu", ne-a declarat Dumitru Bâja, purtătorul de cuvânt al APM Brăila. În această situaţie, din punct de vedere legal, "Range Trans" e obligată să înceteze lucrările de amenajare a malului. Momentan, se pare că firma s-a conformat. Astfel, dacă la sfârşitul lunii aprilie pe şantierul în cauză puteau fi observaţi la lucru câţiva muncitori, pe 9 mai toate lucrările erau întrerupte.
Pe lângă faptul că au fost prinse încălcând legea, firmele "Madystour" şi "Range Trans" mai au ceva în comun. Administratori unici ai acestor firme sunt rude ale lui Sorin Costin, consilier municipal PNL şi candidat la un nou mandat în această funcţie, precum şi partener de afaceri al preşedintelui CJ, Gheorghe Bunea Stancu, împreună cu care controlează operatorul portuar "Hercules" SA Brăila. Astfel, după cum reiese din datele oferite de Registrul Comerţului, administrator unic al "Madystour" este Mădălin Alexandru Costin, iar la "Range Trans" administrator unic este Ernestina-Natalia Costin.
Contactat de reporterul nostru, Sorin Costin, şeful de la "Hercules", ne-a declarat, pe un ton vizibil deranjat, că nu este nimic în neregulă cu cele două amenajări de mal şi că s-au făcut toate formele legale pentru obţinerea autorizaţiilor. Cât priveşte scopurile celor două investiţii, Costin a fost destul de zgârcit în explicaţii. El ne-a spus, succint, că amenajarea de mal de la "piramidă" va servi ca bază navală pentru ambarcaţiuni de agrement. În ceea ce priveşte cealaltă investiţie, Sorin Costin s-a limitat la a declara, destul de vag, că este o problemă mai complexă, derulată împreună cu "Laminorul". Apoi, deranjat probabil de întrebările reporterului, şeful de la "Hercules" i-a întors spatele, formulând injurii la adresa conducerii ziarului nostru.

Nu poate primi autorizaţie de la Mediu

11debarc2
Cea de-a treia investiţie urmează să fie realizată tot pe malul stâng al Dunării, de la km 172 la km 172 ^ 130 m şi va consta în amenajarea unui punct de acostare - operare barje cu mărfuri agroalimentare. Investitor este firma "Transexped Agro" SRL Brăila, la care figurează ca asociat unic Vasile Marinescu. Acesta ne-a declarat că a concesionat de la Primăria Brăila, pe 49 de ani, o suprafaţă de 1.404 metri pătraţi de pe malul Dunării. Redevenţa anuală plătită de firma lui Marinescu pentru această concesiune este de 8.000 lei. Problema ar fi, după cum se plânge patronul, că nu poate începe propriu-zis investiţia, deoarece Agenţia pentru Protecţia Mediului Brăila întârzie nepermis de mult acordarea autorizaţiei de mediu. "De doi ani aştept această autorizaţie. Am depus la dosar toate documentele şi acordurile necesare, de la Primărie, Apele Române. Inclusiv de la Armată am luat aviz! Cu toate astea, cei de la Mediu mă ţin pe loc. Noi plătim pentru acest teren redevenţa de 8.000 lei, la care se adaugă impozite şi taxe. În total, dăm 15.000 lei pe an, fără să putem să începem investiţia pe care ne-am propus-o", ne-a declarat Vasile Marinescu. Acesta ne-a spus că intenţionează să construiască pe terenul concesionat un depozit de mărfuri alimentare, care să poată fi livrate cu barjele pe Dunăre. Zona are un bun potenţial economic, având acces asfaltat către şoseaua Vizirului. Concret, terenul concesionat de Marinescu se află la capătul Aleii Mecanizatorilor, în apropiere de autobaza IMB şi de uzina "Laminorul". În acea zonă, se formase o haldă de gunoi neautorizată, pe care "Transexped Agro" a ecologizat-o recent şi a îngrădit-o cu câţiva stâlpi de beton, pentru a o proteja de depozitarea ilegală a deşeurilor.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Brăila ne-a comunicat că firmei "Transexped Agro" nu i s-a acordat încă aviz de mediu din cauza neconcordanţelor existente în documentele din dosarul depus pentru autorizare. "S-a făcut cerere de avizare pentru o hală în suprafaţă de 1.400 mp, dar şi pentru un debarcader de 14.000 mp. Unele documente din dosar se referă la hală, altele la debarcader, fapt ce duce la inadvertenţe şi neconcordanţe. Colectivul de analiză tehnică din cadrul APM i-a acordat investitorului un termen de trei luni pentru a obţine şi transmite documentele corespunzătoare, în special de la Administraţia Bazinală de Ape Buzău - Ialomiţa. Continuarea procedurii de avizare depinde de cât de repede aduce firma respectivă aceste acte. Există, însă, şi riscul ca, dacă nu se încadrează în termenul de trei luni, să se respingă procedura, iar procesul de autorizare să trebuiască fi luat de la zero", ne-a informat purtătorul de cuvânt al APM Brăila.
În concluzie, sunt probleme cu toate cele trei investiţii ce vizează în prezent amenajarea malului brăilean al Dunării în vederea desfăşurării unor activităţi economice potenţial profitabile. Am încercat să aflăm de la Primărie dacă aceste investiţii sunt cuprinse într-un plan integrat de dezvoltare a zonei fluviale, precum şi care este statutul juridic al terenurilor ocupate de firmele controlate de Sorin Costin. Primarul Aurel Simionescu ne-a declarat că există, în mare, un Plan Urbanistic Zonal pentru zonele adiacente Dunării. Edilul-şef nu părea a şti, însă, prea bine care este situaţia amenajărilor de mal derulate de cele trei firme amintite mai sus. Simionescu a cerut răgaz pentru a se informa, promiţând că ne va transmite informaţiile în scurt timp. În zilele următoare, însă, primarul nu a mai putut fi contactat, nici la birou şi nici telefonic. L-am găsit, în schimb, pe viceprimarul Alexandru Dănăilă. Acesta ne-a declarat că, din câte are cunoştinţă, Primăria, prin Serviciul de Transport Public Local de Călători - care administrează malul brăilean al Dunării - a închiriat porţiuni de mal către firmele "Madystour" şi "Range Trans". Viceprimarul nu a putut să ne precizeze cuantumul chiriilor plătite de cele două firme. Ne-a declarat, în schimb, că, în 2011, "Madystour" a primit o amendă de 5.000 lei de la Primărie, pentru că a început amenajarea de mal fără a deţine autorizaţiile necesare. "Din câte cunosc, firmele în cauză au depus recent documentele pentru obţinerea autorizaţiilor de construire necesare investiţiilor derulate pe malul Dunării", ne-a mai declarat viceprimarul Dănăilă. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro