Mama - 13 ani, tatal - 24 ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mama - 13 ani, tatal - 24 ani

O copila de doar 13 ani se afla internata in Spitalul de Obstetrica-Ginecologie, fiind diagnosticata cu sarcina de 15-16 saptamini. Din spusele medicilor de la Maternitate, aceasta este cea mai tinara gravida care urmeaza sa nasca la Braila, cu precizarea ca pacienta este romanca, adica nu apartine unei alte etnii.
Initial, fata s-a prezentat impreuna cu mama ei la Policlinica din incinta spitalului pentru consultatie si pentru a fi luata in evidenta, la recomandarea primarului din localitate, dar, avind in vedere virsta frageda a viitoarei mamici, medicii de specialitate au decis ca ea sa fie internata, pentru efectuarea tuturor analizelor necesare.
Dupa cum am aflat de la Nicolae Nitescu, primarul din Marasu, cazul copilei de 13 ani care urmeaza sa devina mama a intrat deja in vizorul autoritatilor locale. Pe de alta parte, familia fetei, familie de romani, este de acord cu relatia de concubinaj a fiicei lor cu tinarul de 24 de ani, care este tatal copilului. "Am anuntat Politia, Protectia Copilului si medicul de familie ca fata e minora si chiar eu am discutat cu parintii fetei, care nu vor sa le fie luati copiii, ca se rezolva situatia. Parintii fetei sint de acord cu relatia acesteia cu baiatul si ne-au spus sa nu ne amestecam, ca au ei grija de copil. Parintii ne roaga sa nu intervenim, intrucit copiii se iubesc. Nici noi nu putem sa intervenim mai mult de atit, dar vom monitoriza mama in continuare", a precizat primarul Nicolae Nitescu.

Parintii fetei sint de acord cu relatia celor doi si cu cresterea copilului

Din spusele localnicilor, parintii fetei nu au fost straini de relatia dintre fiica lor si vecinul de 24 de ani, care locuieste linga casa lor si cu care copila a ramas insarcinata. Tinarul lucreaza pe un santier de constructii din Constanta, dar, in ultima perioada, de cind gura satului vorbeste despre relatia lor, a stat in permanenta in localitate.
In timp ce fetele de virsta ei se pregatesc sa inceapa un nou an scolar, sau inca se mai joaca pe ulita satului cu papusi, ea se acomodeaza cu viata de gravida si invata sa devina mama.
O are alaturi pe mama sa, care, pe linga cei cinci copii pe care i-a crescut, s-a angajat sa-si creasca si nepotul, fara sa se amestece nimeni altcineva in viata familiei lor. Pentru familia fetei, care a acceptat dintotdeauna relatia dintre cei doi, lucrul cel mai important este faptul ca tinerii se iubesc si, unde cresc ceilalti copii, poate creste si un nepot.

Protectia Copilului a demarat o ancheta

Ieri, in timp ce fata de 13 ani se afla in Maternitate, de la conducerea Directiei Generale pentru Protectia Copilului Braila, Simona Cimpoaie, director-adjunct al acestei institutii ne-a spus doar ca a invitat-o pe mama minorei la sediul DGPC, dar ca aceasta nu s-a prezentat. "O echipa de asistenti sociali s-a prezentat acum la Maternitate , iar cind vom avea amanunte, vi le vom comunica", a precizat Simona Cimpoaie, fara a mai reveni cu informatiile respective pina la inchiderea editiei. Culmea, ieri, Politia braileana nu avea cunostinta despre acest caz, dupa cum ne-a informat subinspector Jenel Sogor, purtatorul de cuvint al IPJ Braila. Precizam ca actul sexual cu un minor care nu a implinit virsta de 15 ani se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani, potrivit Codului Penal. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro