Managerul “Lyra” la raport în faţa CJ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Managerul “Lyra” la raport în faţa CJ

• liberalul Mario Da'Ros s-a arătat deranjat că managerul “Lyra - George Cavadia”, Ionuţ Săndel Balaban, nu şi-a prezentat un raport de activitate detaliat, aşa cum i-au cerut membrii CJ Brăila în trecut • plecând de la faptul că într-un proiect de modificare a regulamentului de funcţionare la “Lyra” se vorbea despre “o creştere considerabilă a evenimentelor”, PNL-istul a specificat că fără un raport de activitate al managerului în care să exemplifice aceste “plusuri” consilierii liberali nu vor mai vota niciun proiect legat de această instituţie • preşedintele CJ Brăila, Fransisk Chiriac, i-a solicitat managerului să se conformeze, iar acesta a precizat că va scrie un nou raport

 

Managerul Filarmonicii “Lyra - George Cavadia” Brăila, Ionuţ Săndel Balaban, a fost luat la rost de o parte dintre membrii Consiliului Judeţean pentru faptul că nu şi-a prezentat raportul de activitate, aşa cum i s-a solicitat în trecut. Mai exact, în cadrul celei mai recente şedinţe ordinare a CJ Brăila, consilierii au aprobat un proiect privind un nou regulament de organizare şi funcţionare al filarmonicii brăilene. Plecând de la ideea că în cadrul proiectului se specifica faptul că multe modificări au fost necesare ca urmare a “activităţii instituţiei într-o continuă dezvoltare” şi a “numărului evenimentelor care a înregistrat o creştere considerabilă”, liberalul Mario Spiridon Da'Ros a ţinut să sublinieze că nu i se pare normal să se vorbească despre asemenea lucruri fără vreo dovadă concretă sau un raport de activitate al conducerii instituţiei. 

“Domnule preşedinte, anul trecut când am aprobat regulamentul, colegii mei au cerut un raport de la domnul director al Filarmonicii, în legătură cu activitatea desfăşurată. Văd că de data asta, în expunerea de motive a proiectului se spune că s-a înregistrat o «creştere considerabilă a numărului evenimentelor realizate». Vrem să ştim şi noi care este creşterea? Ce înseamnă «considerabilă»? Raportul de anul trecut care a fost cerut nu a apărut nici în ziua de astăzi”, a declarat Da'Ros.

Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, s-a arătat de acord cu doleanţele consilierului PNL şi i-a cerut managerului să se conformeze.

“Tocmai de asta îmi doresc ca toate subordonatele să aibă regulamentele schimbate, astfel încât toate informaţiile să vină în timp real, când se cer, dar şi periodic - trimestrial sau de două ori pe an, către toţi consilierii”, a declarat Chiriac.

 

Balaban le-a promis consilierilor că va prezenta un raport de activitate

Prezent în sala de şedinţe, mangerul “Lyra”, Ionuţ Săndel Balban, a precizat că a trimis în trecut un raport de activitate, dar dacă unii dintre consilieri nu l-au primit, va avea grijă să facă altul în care să explice evoluţia instituţiei pe care o conduce.

“Da. Nu e nicio problemă. Eu îmi aduc aminte că am transmis acel raport. O să retransmit şi voi face din nou, alt raport cu activitatea instituţiei, conform cerinţei. Îmi asum şi voi face acest lucru!”, le-a transmis Balaban consilierilor.

Chiriac a insistat ca managerul să afle de ce nu a ajuns raportul de anul trecut la membrii Consiliului Judeţean şi i-a solicitat ca de acum înainte să scrie periodic rapoarte de activitate, în special pentru a face cunoscută activitatea Filarmonicii “Lyra”.

Consilierul judeţean PNL Mario Da'Ros l-a avertizat cu această ocazie pe Balaban că dacă nu va scrie şi prezenta un raport de activitate, grupul liberalilor va refuza să mai aprobe vreun proiect care vizează instituţia “Lyra”.

În cele din urmă, proiectul privind regulamentul de funcţionare al filarmonicii brăilene a fost aprobat în unanimitate, cu 30 voturi “pentru”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro