Manifestatii in Franta, impotriva mentinerii prezentei militare in Afganistan | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Manifestatii in Franta, impotriva mentinerii prezentei militare in Afganistan

Circa 20 de manifestatii au avut loc simbata in mai multe orase din Franta pentru retragerea trupelor franceze din Afganistan, cu o zi inainte de Ziua Internationala a Pacii si cu doua zile inainte de un vot al Parlamentului pe aceasta tema, relateaza AFP.
Organizate la apelul coalitiei "NATO-Afganistan: nici razboi, nici alianta militara, pace libertate, democratie", manifestatiile au reunit circa 50 de asociatii pacifiste, sindicate si partide politice.
Pentru organizatori, politica desfasurata de Nicolas Sarkozy in Afganistan "este indiciul unei alinieri inacceptabile la politica Statelor Unite".
"Franta nu trebuie sa sustina viziunea maniheista a “razboiului civilizatiilor” care domina NATO", se arata in documentul colectiv.
La Paris, circa 3.000 de persoane potrivit organizatorilor si 2.000 potrivit politiei au defilat din Piata Republicii in Piata Clichy. In Marsilia au defilat 500-600 de persoane potrivit politiei, la Lyon circa 80 de manifestanti, iar la Caen circa 100.
Alte manifestatii au avut loc la Strasbourbg (circa 50 de persoane), la Mulhouse (circa 30) si la Angers (circa 100 de participanti), potrivit politiei.
Parlamentul urmeaza sa voteze luni mentinerea fortelor armate franceze in Afganistan, la o luna de la ambuscada in care au murit zece militari francezi, iar alti 21 au fost raniti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro