În perioada 30 martie - 6 aprilie, la Călimaneşti - Căciulata s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de şah pentru copii şi juniori, iar printre medaliaţii acestei ediţii s-a numărat şi Marius Isfan, şahist legitimat la clubul Fairplay Brăila. La grupa de vârstă, băieţi 12 ani, Isfan a realizat 6,5 puncte din 9 posibile (procentaj 72%) şi s-a clasat pe locul al treilea. Titlul de campion naţional i-a revenit lui David Gavrilescu, multiplu medaliat cu argint la mondialele de şah ale copiilor şi juniorilor iar pe locul al doilea s-a clasat campionul mondial şcolar, Mihnea Ognean, acesta fiind singurul jucător care l-a învins pe reprezentantul clubului Fairplay.
"Isfan a avut un start foarte bun şi a obţinut 4 puncte în primele patru runde, a urmat însă partida cu Ognean, în care a făcut o greşeală poziţională gravă, pe care mi-o explic doar prin miza partidei, şi a pierdut. După aceea au urmat trei remize de mare luptă şi apoi ultima partidă, cea în care practic, după o evoluţei foarte bună şi-a asigurat prezenţa pe podium. Un rezultat mobilizator pentru el în perspectiva următoarelor concursuri oficiale", a declarat antrenorul Nicolae Doroftei, cel care l-a însotit la acest concurs.