Mihai Ciobanu a semnat cu CF Braila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mihai Ciobanu a semnat cu CF Braila

Incepind de ieri, Mihai Ciobanu este antrenor principal la CF Braila, iar obiectivul lui pentru sezonul urmator este promovarea in Liga a II-a. Noul tehnician a semnat cu echipa fanion a orasului Braila pentru o perioada de trei ani, iar ca secund l-a preferat pe Vasilica Darie.
"Presedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, m-a convins sa vin la CF Braila si cred ca impreuna vom readuce aceasta echipa acolo unde ii este locul. Pentru primul sezon avem un obiectiv pretentios, promovarea in Liga a II-a, dupa aceea vom incerca mentinerea pe un loc onorabil si in al treilea an vom ataca podiumul", a declarat ieri Mihai Ciobanu.
Astazi, de la ora 17.15, va avea loc o conferinta de presa la stadionul Municipal, care va avea ca obiectiv principal prezentarea noului antrenor. Tot astazi tehnicianul galatean va lua primul contact cu lotul CF Braila, insa pregatirile in vederea noului sezon competitional vor demara abia luni, 16 iunie. In perioada imediat urmatoare Mihai Ciobanu va analiza actuala componenta a lotului si impreuna cu conducerea clubului va stabili care sint posturile deficitare si solutiile cele mai viabile pentru a le completa.
"Vrem sa facem o treaba solida, de aceea trebuie sa ne gindim de doua ori inainte de a lua o hotarire. Vom incepe antrenamentele cu lotul existent si vom incerca sa aducem, ca intariri, tot braileni. Va fi o saptamina de studiu, in care voi face o evaluare a lotului, dar si a conditiilor de pregatire si apoi vom trece la treaba", a mai adaugat Mihai Ciobanu.
Laurentiu Ivan, Vasilica Gheorghe, Viorel Gheorghe si Emil Cristian sint jucatorii care ar putea ajunge in aceasta vara la clubul unde s-au lansat in activitatea de performanta. Alti jucatori braileni care ar putea reprezenta solutii pentru viitorul sezon sint Costel Rosu, Bogos, Hristian si M. Munteanu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro