Mihai Stoica vede o conspiratie impotriva echipei sale, sustinuta cu ajutorul arbitrilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mihai Stoica vede o conspiratie impotriva echipei sale, sustinuta cu ajutorul arbitrilor

Managerul general al gruparii Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, miercuri, ca unele persoane fac totul ca echipa sa sa nu fie in frunte, dezavantajindu-i prin arbitraje, pentru a ajunge "cine trebuie, acolo unde trebuie".
"Nu ma asteptam sa fim pusi la zid de arbitri in halul asta. Am avut impresia ca sintem pe drumul cel bun, dar din pacate e cineva care se ocupa de niste chestii care n-au legatura cu performanta si impartialitatea. Cu Rapid si Hamburg s-a vazut exact valoarea noastra si probabil ca oamenii si-au zis: “Bai, ii scapam pe astia si cine trebuie nu mai poate sa-i ajunga”. Uite ca cine trebuie e acolo unde trebuie, din pacate. Sa nu va mirati daca echipe care au demonstrat ceva in Europa nu vor mai ajunge acolo, iar altele care se fac de ris o sa mearga an de an. Ne vom intoarce la trei echipe in cupele europene si la perioada fara performante", a spus Stoica.
Mihai Stoica a precizat ca este si mai suparat dupa ce a vazut inregistrarea meciului pierdut cu scorul de 2-1 in fata echipei Universitatea Craiova, in etapa a VIII-a a Ligii I. "Am revazut meciul, supararea mea s-a accentuat si e pacat ca mai exista astfel de arbitraje din partea unor oameni de la care nu te astepti sa se comporte asa cum a facut-o Martis. Trebuie luate masuri drastice impotriva arbitrilor care pun la zid anumite echipe. Ma feresc sa comentez, pentru ca, neavind dovezi, platesc. Stiu exact cine le face, cum le face si cine le influenteaza, dar n-are rost sa vorbesc. Stiu asa cum stie toata lumea. Astept masuri. Nu putem sa ne retragem din campionat, dar de 17 ani de cind sint in fotbal n-am vazut un arbitraj atit de tendentios. Sa vii dupa doua meciuri bune cu Hamburg si Rapid si sa fii calcat in picoare de Martis si Cringasu, e dezamagitor", a comentat el.
Managerul general al gruparii Unirea Urziceni a fost audiat, miercuri, la Comisia de Disciplina a FRF, in legatura cu incidentul dintre el si administratorul delegat al FC Rapid, Nicolae Manea, dupa meciul direct, cistigat de ialomiteni in Giulesti cu 2-1, in etapa a VII-a a Ligii I.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro