Furtunile puternice inregistrate in ultima saptamina au dat lovitura de gratie producatorilor agricoli braileni, mii de hectare de culturi fiind puternic afectate. Asta in conditiile in care alte suprafete importante cultivate au fost calamitate din cauza secetei prelungite. Concret, potrivit estimarilor realizate de Directia Agricola si Dezvoltare Rurala (DADR) Braila, la aceasta data sint afectate de furtuni nu mai putin de 16.121 hectare, in majoritatea cazurilor gradul de calamitare fiind peste 50%. Defalcata pe culturi, situatia se prezinta astfel: 3.100 ha cultivate cu griu afectate peste 50%, rapita - 1.360 ha (peste 50%), orzoaica de primavara - 850 ha (peste 50%), porumb pentru saminta - 1.370 ha (peste 50%), porumb pentru consum - 4.260 ha (din care 2.730 ha peste 50%, iar diferenta de 1.530 ha sub 50%), soia - 970 ha (peste 50%) si floarea-soarelui - 3.450 ha (din care 1.020 ha peste 50% si 2.430 ha sub 50%). De asemenea si suprafete importante cultivate cu legume au fost calamitate de fenomenele meteo deosebit de puternice, aceleasi date prezentate de catre DADR Braila indicind 640 ha aflate in aceasta situatie. Nici livezile nu au scapat de furia naturii, 121 ha fiind calamitate peste 50%. Cele mai mari suprafete calamitate de furtuni se afla in zonele Ianca, Insuratei, Scortaru Nou, Salcia Tudor, Silistea, Tudor Vladimirescu, Tufesti, Unirea, Vadeni, Viziru, Cazasu si Surdila Greci.
Important de mentionat este ca bilantului negru prezentat anterior i se adauga inca 33.225 ha afectate de seceta, majoritatea cultivate cu griu, rapita si orzoaica de primavara.
De mentionat ca, in cazul in care statul va despagubi producatorii agricoli pentru riscul de seceta, aceasta protectie se va extinde doar asupra celor care au asigurate culturile.