• împreună cu credincioșii Capelei Militare „Sfinții Martiri Brâncoveni”, din municipiul Brăila, aceștia au distribuit în localitatea Slobozia Conachi, județul Galați, sobe, alimente neperisabile, lemne de foc și pături, atât de necesare la venirea sezonului rece
Încă de la declanșarea inundațiilor catastrofale din județul Galați, militarii Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” Brăila s-au aflat la datorie, fiind implicați, zile la rând, inclusiv cu tehnica din dotare, în ample acțiuni de înlăturare a efectelor devastatoare produse de șuvoaie și de ajutorare a sinistraților.
Pe lângă înlăturarea efectelor inundațiilor din septembrie, militarii Brigăzii au oferit, de asemenea, atât suport emoțional cât și material semenilor lor grav afectați de inundații. „La nivelul unităților militare din cadrul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” Brăila și al Capelei Militare „Sfinți Martiri Brâncoveni”, ne-am mobilizat în vederea întrajutorării celor aflați la nevoie. Sobe, alimente, lemne de foc și pături au fost distribuite cetățenilor din localitatea Slobozia Conachi, astfel încât trecerea peste sezonul rece să fie cât mai ușoară. Suntem în continuare alături de populația afectată de inundațiile din județul Galați!”, au precizat surse din cadrul marii unități de geniu brăilene.